Oedip Rege 641v45

Oedip rege şi libertatea asumării destinului Noţiunea de Destin a fost formulată încă din Antichitate, pentru antici destinul reprezentând caracterul predestinat şi implacabil al vieţii fiecărui individ. Destinul era întruchipat într-o formă umană aflată mai presus de voinţa zeilor. Poporul grec credea cu tărie că viaţa fiecarui om era hotărâtă de destin, întruchipat de Moire, zeiţe neândurătare de care se temeau chiar şi zeii. Grecii considerau că durata vieţii şi data morţii erau decise în momentul naşterii, astfel încât nimeni nu se putea sustrage destinului. Unele expresii din literatură conduc la interpretarea că Zeus însuşi se supunea destinului. El ştia că orice încercare de a-l modifica ar avea drept urmare anularea legilor fundamentale ale Universului, a echilibrului şi ordinii sale perfecte. Concepţia despre destin a generat o anumită filozofie a vieţii care tindea spre atingerea perfecţiunii în timpul existenţei pământeşti, redescoperind sensul religios al bucuriei de a trăi. Ei erau mai preocupaţi de viaţa pe pământ decât de cea de după moarte, despre care aveau o imagine destul de sumbră : un întunecat tărâm unde umbrele celor ce au fost cândva duceau o semiexistenţă lipsită de rost, vegheaţi de Hades. Stoicii considerau că totul este Divinitate şi Divinitatea este în tot. Prin urmare, esenţa lucrurilor şi ordinea ce leagă lucrurile între ele într-un tot unitar sunt de natură divină. După stoici, universul este un mecanism uriaş, în care nimic din ceea ce i se înâmplă fiecăruia nu este întâmplător si tot ceea ce i se întâmplă omului duce la desăvârşirea universului. Totodata, stoicii susţin şi existenţa libertăţii înscrisă în planul cosmic. În acest sens, destinul îl ghidează pe cel care i se opune, iar refuzul acestuia nu ar schimba cu nimic ordinea cosmică. În acest sens, Marcus Aurelius afirmă: “există o singură armonie universală şi, după cum universul este alcătuit şi desăvârşit de toate corpurile, tot aşa şi soarta apare întregită de către celelalte cauze particulare.”Potrivit acestei armonii, omul nu trebuie să se opună evenimentelor, în caz contrar, armonia universală ar fi perturbată. De asemenea, Boetius afirma că “tot ceea ce are fiinţă deţine o ordine”. Conceptul de “destin” este strâns legat de cel de “liber arbitru”. Liberul arbitru este posibilitatea sau raţiunea de a alege între bine şi rău. Relaţia dintre destin şi liber arbitru sunt cel mai bine ilustrate în tragedia greacă a lui Sofocle, Oedip rege. Aceasta este o tragedie a cunoaşterii, eroul fiind stăpânit de patosul adevărului pe care îl va afla cu preţul propriei sale distrugeri. ”, Ileana Berlogea afirmă că “Oedip întruchipează desăvârşit lupta omului cu destinul, dar si eroul capabil sa faca orice pentru a afla adevarul”. Prin urmare, adevărul este cel care îi conferă omului libertatea, însă pentru a ajunge la adevăr şi la cunoaşterea lui, personajul Oedip are nevoie de liber arbitru. Structura piesei lui Sofocle "Oedip rege", urmăreşte înaintarea lui Oedip spre adevărul care îi va fi fatal, marcând loviturile pe care i le dă destinul o data cu fiecare revelaţie. Regele Laios concepe un copil, fie din neglijenta sa, fie printr-un siretlic al locastei, pe care sotul ei nu o prevenise asupra profetiei apolinice, conform căreia, nou-născutul va fi ucigaşul tatălui său. Conştient de răul înfăptuit, regele hotărăşte să-şi abandoneze băiatul pe un munte aflat între ape, nu înainte însă de a-i lega picioarele. Astfel, viitorul ucigaş este îndepărtat de centrul sacru al cetăţii şi al familiei regale şi in acelaşi timp, el este lăsat în voia zeilor. Legarea în sine a picioarelor, simbolizează împiedicarea destinului lui Oedip. Odată ajuns la vârsta maturităţii, Oedip pleacă la oracolul din Delhi, pentru a afla dacă sunt sau nu adevărate cele spuse de un corintean, conform cărora el ar fi fiul natural al regelui Polib. Pythia îl alungă însă din templu, din cauza impurităţii destinului său viitor. Oedip se sperie de profetia oracolului potrivit căreia el urmează să-şi ucidă tatăl, aşa încât decide să nu se mai întoarcă în Corint, convins fiind că el este fiul regelui din acel ţinut. Aşadar, prin încercarea eroului de a-şi evita soarta, el devine instrumentul ei. Datorită vinovăţiei lui Oedip care-şi ucisese tatăl, ciuma ce se abate asupra cetăţii Theba ca o formă de manifestare a miasmei, forţa malefică infernală, secătuind apele, distrugând holdele, decimând animalele şi provocînd sterilitatea femeilor. Cetatea bîntuita de miasmă, trimite o delegaţie la Delhi, pentru a afla cine este mortul care a provocat-o şi ce trebuie făcut pentru a linisti mânia acestuia. Din nou personajele cu facultati mantice, Pythia si mai apoi Tiresias, intervin în destinul lui Oedip, îndemnîndu-l sa-l găsească pe ucigaşul necunoscut şi indicându-l pe acesta în Oedip însuşi. Regele nu înţelege sensul profeţiilor, semn că înţelegerea umană nu este la acelaşi nivel cu cea divină. Oedip află în cele din urmă că necunoscutul pe care cu multi ani în urma îl omorâse era chiar tatal sau, Laios, iar Iocasta, regina văduva cu care s-a căsătorit, este chiar mama sa. Orbit de furie o caută ca să o ucidă. Un slujitor aduce vestea că regina s-a spânzurat, înnebunita de păcatul săvârşit. Astfel, Oedip îsi întelege destinul aşa cum îi fusese acesta ursit de către Moire şi cum i-l prezisese Pythia. O dovadă a liberului arbitru de care Oedip dă dovadă este acela că el nu alege moartea, întrucât nu a gândul sa-şi întâlneasca parintii pe lumea cealalta. Acesta alege să părăsească Teba după ce, reflectând la consecinţele pe care le vor a fetele sale, îşi ia ramas bun de la ele.

Asumându-şi destinul şi în acelaşi timp vinovăţia faptelor sale, Oedip decide să se pedepsească singur, scoţându-şi ochii. Prin orbirea fizică, Oedip obţine vederea şi cunoaşterea interioara, profundă. De fapt, vina pe care şi-o recunoaşte eroul nu este nici paricidul, nici incestul, ci ignoranţa în care s-a aflat, îndepărtându-se de adevăr. Cu alte cuvinte, ochii sunt instrumentul hybrisului eroului din tragedia lui Sofocle. Aşadar, odată cu scoaterea ochilor, Oedip îşi depăşeşte condiţia umană, iţând existenţa destinului aşa cum a fost el scris de Moire, vede lumea aşa cum este ea făcută de zei şi este capabil să vadă cu ochi de profet, asemeni Pythiei sau a lui Tiresias. Prin urmare, superioritatea omului asupra destinului stă în cunoaşterea atât a adevărului cât şi a propriului sine. Ucigandu-şi tatăl, Oedip execută justiţia divină. El este practic un instrument pe care zeii îl folosesc pentru a-l pedepsi pe Laios care nu a ascultat de spusele oracolului. Chiar dacă aparent Oedip este învins de destin, el se ridică deasupra lui prin demnitatea cu care într-un final îl acceptă şi cu care îl înfruntă. Capodopera a literaturii anitce,Oedip rege este o tragedie reprezentativa pentru confruntarea dintre om si destin. Aceasta tema, caracteristica tragediei grecesti constituie o problema a omului din toate timpurile. Oedip rege este o tragedie a cunoasterii, eroul fiind stapanit de patosul adevarului pe care il va afla cu pretul propriei sale prabusiri. Strucura piesei urmareste ianitarea lui Oedip spre adevarul care ii va fi fatal, marcand loviturile pe care i le da destinul o data cu fiecare revelatie.Cetatea Teba este bantuita de ciuma si regele Oedip si-a trimis cumnatul, pe Creon, sa afle de la oracolul din Delphi cum isi poate salva tara de teribilul flagel. Creon se intoarce cu vestea ca zeii vor face sa inceteze ciuma atunci cand tebanii il vor pedepsi pe ucigasul inca necunoscut al lui Laios, fostul lor rege. De fapt, oracolul nu spune atat de precis dar Creon face legatura intre raspunsul oracolului si crima nerezolvata.O dată aflat motivul (unul din locuitorii cetăţii omorâse pe Laios, fostul conducător),Oedip începe ancheta pentru aflarea adevărului, aruncând totodată un blestem asupra ucigaşului, pe care îl sorteşte să fie toată viaţa urmărit de păcatul săvârşit, iar nici un locuitor să nu-l adăpostească din motiv „că-i o ruşine pentru noi.” Prevestind parcă tragedia care urmează, adică taina naşterii şi crimei lui Oedip, le mărturiseşte tebanilor un motiv superior al acţiunilor sale: „…Iar eu ce-i sunt urmaş/ În scaunu-i regesc, cum şi-n al luiculcuş/ Căci azi a mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fi fost de soartă greu loviţi – ei azi/.Pornind cercetarea, el o conduce tot mai aprig cucât începe să bănuiască, la un moment dat că vinovatul ar putea fi chiar el.Oedip este strain de Teba, el a venit din Corint si a fost incoronat rege in locul lui Laios, mort de curand, ca rasplata pentru ca, rezolvand enigma Sfinxului, scapase cetatea de acest monstru care lua viata tuturor celor care nu ii puteau raspunde la ghicitoare. Inainte de a intalni Sfinxul, Oedip aflase de la oracolul din Delphi ce soarta il asteapta, isi va ucide tatal si se va casatori cu propria lui mama. Astfel Oedip a hotarat sa nu se mai intoarca nicicand in Corint si sa plece in Teba in incercarea de a scapa destinului. Insa pe drum ucide, dintr-o cearta, un batran. Să ne gândim numai ce fel de tată este cel ce îl ucide Oedip – nu poruncise el ca pruncul să fie aruncat în prăpastie? Oedip scapă prin miracol şi răpune el pe cel care îi plănuise moartea. Caci Laios aflase si el de la oracol destinul sau, si precum fiul sau, incercase la randul sau sa evite prezicerea. Dar Oedip nu stia ca isi ucise tatal.Batranul proroc orb, Tiresias, prin darul sau cu totul aparte, cunoaste insa adevarul.Acum cand Oedip cauta asasinul, il chema (la sugestia corului) pe Tiresias. Acesta refuzasa dezvaluie secretul infiorat de gravitatea sa: „A sti e groaznic un lucru, cand nu-i devreun/ Folos acelui care-ar sti”. La insistentele lui Oedip care in cele din urma il acuza ca ar fi complotat la detronarea regelui Laios, Tiresias raspunde cu aluzii ce tintesc tot mai clar spre regele insusi. Cand in sfarsit il acuza direct: „Il cauti tu pe ucigas? Esti insuti tu!”,Oedip nu îl crede la început, arunca jigniri şi acuzatii de complot împreună cu Creon pentru înlăturarea regelui. De la inceput Oedip banuise ca motivele uciderii lui Laios erau politice si nu a fost atacat si ucis de niste talhari, iar teoria unei noi conspiratii a inceput sa se contureze in mintea sa. Totusi bătrânul profet spunea adevarul, ceea ce Oedip nu stie incasi il ia in deradere pentru ca nu a reusit sa rezolve ghicitoarea Sfinxului, caci e orb si inutil,dar acesta ii raspunde:

“ma-nvinuiesti ca-s orb. Dar oare tu,/ Cu ochi-ti buni, tu naruirea nuti-o vezi?” Tot Tiresias intuieşte si orbirea lui Oedip: „Azi vede-va orbi! E om avut – sărac/Va fi! Un orb dus de toiag, cerşind tot prin/ Străini. Şi va afla că alor lui copii/ Le-a fost şitată …dar şi frate el le-a fost;/ Că maică-si i-a fost şi fiu, i-a fost şi soţ;/ Şi că pe tatăl său şil-a ucis!… Te du-n/ Palat! Şi să frămânţi în gând tot ce ţi-am spus./ Iar de-ai să afli că-am prezis greşit, să spui/ Că-n meşteşugul meu sunt un nepriceput!” Oedip nu pare a se putea concentra si furia lui creste, astfel in fata argumentelor (plauzibile!) ale lui Creon cum canu este vorba de o conspiratie, el decide sa il condamne la moarte. Atunci intervine Iocasta,legatura dintre ei, sotia lui Oedip si sora lui Creon.Incercand sa-l linisteasca, Iocasta, fosta nevasta a lui Laios, releva cateva fapte care pentru ea nu au insemnatate dar care sporesc zbuciumul lui Oedip: lui Laios i se perzise cava fi omorat de propriul sau fiu, dar fusese ucis de necunoscuti la incrucisarea a trei drumuri cu putin timp inaintea sosirii lui Oedip in Teba, astfel incercand a dovedi ca profetiile nu sunt decat amagiri. Ingrozit de aceasta dezvaluire Oedip marturiseste ca, fara sa vrea, in urma unei certe, omorase un batran in locul descris de Iocasta, la rascrucea dintre Corint, Teba si Delphi.Isi face intrarea un mesager din Corint care aduce vestea mortii regelui Polybus (tatal adoptiv al lui Oedip) si il informeaza ca poporul se asteapta ca el sa se intoarca la tron.Oedip ezita, desi acesta ii confirmase ca prezicerea oracolului nu s-a infaptuit si ca tatal sau nu a fost ucis de el, Oedip raspunde ca se teme de a-si vedea mama, Merope, pentru a evita totusi spusele oracolului. Vestitorul aduce precizari care o fac pe regina Iocasta amutita de groaza sa vada adevarul; Oedip nu este fiul regelui din Corint, ci ii fusese adus chiar de catre mesager, la vremea aceea cioban, care il primise de la un alt pastor, din Teba.Din descoperire în descoperire, Oedip se prăbuşeşte în „prăpastia crudului adevăr”:necunoscutul pe care cu mulţi ani în urmă îl omorâse era chiar tatăl său, Laios; iar Iocasta,regina văduvă cu care s-a căsătorit, este chiar mama sa. Orbit de furie o cauta ca sa o ucida. Un slujitor aduce vestea că regina s-a spânzurat, înnebunită de păcatul săvârşit.Acelaşi slujitor înştiinţează că, găsind-o moartă, Oedip şi-a scos ochii cu un ac pentru a-şi ispăşi îngrozitoarea crimă, el nealegând moartea pentru că nu ă gândul să-şiîntâlnească părinţii pe lumea cealaltă. Părăseşte Teba după ce, reflectând la consecinţele pe care le vor a fetele sale, îşi ia rămas bun de la ele: „Pe voi, copile, dac-aţi pricepe de pe acum/ Eu mult v-aş sfătui: rugaţi-vă acum/ Ca orişiunde veţi trăi s-aveţi un trai/ Mai bundecât al tatălui ce v-a dat naştere…”Oedip si-a luat lumina ochilor spre a se pedepsi si a nusi mai vedea faradelegile. Dar orbirea lui are si un rol simbolic, sugerand cunoastera profunda, pe vremea cand avea ochi,el nu vedea inauntrul sau. In final, lumina puternica a adevarului i-a luat vederea asa cum soarele orbeste pe cel care cuteaza sa-l priveasca tinta.O dată aflat ucigaşul, Oedip îşi asumă toate consecinţele pe care tot el le hotărâse,conştientizând răul ce se sălăşluia în el. Faptul că a orbit reprezintă puterea interioară ce îl caracterizează (amănunt specific eroilor de tragedie) şi lipsa puterii de a prevedea; dar,totodată, ochii închişi în exterior se deschid în interior, putând privi adânc în sine. Oedip ă treptat starea de catharsis (exil), la fel ca şi cititorul, el prăbuşindu-se încet în interior, căci păcatul moştenit se transformă în blestem. Prin destinul său, devine un arhetip cultural, o paradigmă pentru înălţările şi decăderile omului. In simbolul orbirii gasim sensul inaltator al tragediei: destinul l-a invins pe Oedip, dar acesta s-a ridicat deasupra sortii prin demnitatea cu care a infruntat-o si prin patosul cu cares-a pus in slujba adevarului. Superioritatea omului asupra destinului potrivnic sta in cunoastere!Mitul lui Oedip poartă în el semnificaţii de o tulburătoare permanenţa umană. Dincolo de Sfinx, incest şi paricid, sau mai bine zis prin mijlocirea lor ni se dezvăluie o profundă şi mereu actuală filosofie. A reţine din drama lui Oedip şi a sublinia atât de îngroşat faptul că şi-a ucis tatăl şi a devenit soţul maei sale înseamnă a scăpa esenţialul, a rămâne opac la filosofia ascunsă în străvechea legendă a substitui marile şi eternele ei probleme, problemele minore şi particulare a le unei societăţi în criză. - personajele deosebite

Corul prin interventiile sale face legatura intre episoadele piesei, comentand situatia eroului. Scotand in evidenta caracterul trecator al vietii, fericirii si maririi, corul dezvolta motivul soartei schimbatoare, cea pe care latinii o vor numi “fortuna labilis”. Tot corul indica si o greseala a lui Oedip, aceea de a se fi considerat fericit, uitand ca fericirea poatefi urmata de nenorocire. Pastorul – trimis de catre regina sa ucida copilul in varsta de doar trei zile, pastorul pare a fi un om de suflet care nu se poate demite la crima. Totusi, el minte cu nerusinare despre indeplinirea ordinelor regale, si de ce nu si divine? Doar Apollo impinse cuplul regal la astfel de atrocitati. Martor la uciderea lui Laios pe care il insotea la Delphi, dupa cea fost promovat de la un simplu pastor la garda regala, acesta minte din nou aruncand vina pe niste talhari. Dar cum a ajuns regina sa isi dea copilul unui pastor? Si ce cauta acesta in palat? Ce fel de personaj este? La inceput exista inclinatia de a ne parea rau de el, trebuie sa fie greu sa fi trait cu atatea secrete. Desigur el stia ca regele era ucigasul predecesoruluisau. In cele din urma era pregatit sa minta si despre prietenia cu pastorul corintean avansatla rangul de mesager. Prin urmare, soarta unui om maret, Oedip, cautator neobosit al adevarului si minte inteligenta care a rezolvat enigma Sfinxului este pecetluita de un mincinos de rand, un om care nu a spus adevarul pana nu a fost fortat. Sfinxul joaca un rol simbolic deosebit in legenda lui Oedip, nu doar pazeste rascrucea dintre cele trei drumuri, Delphi, Corint si Teba, ci prezice in ghicitoarea sa destinul lui Oedip. “Cine merge dimineata in patru picioare, la amiaza in doua si seara in trei?” “Omul”a raspuns Oedip, dar oare nu chiar Oedip este acel om? In patru picioare cand era micut, in doua cand a crescut si in trei cand orb avea nevoie de baston. Si in afara de acest detaliu,Sfinxul i-ar fi putut prezice destinul si in alte moduri, cu siguranta. Dar de ce a vorbit despre picioare? Poate pentru ce “Oedipous” inseamna in limba greaca “picioare umflate”?Acest Oedip al carui glezne au fost strapunse inainte de a fi condamnat la moartea de la care a fost salvat. Tot in limba greaca “oida” inseamna a cunoaste. Pana la urma chiar titlulne dezvaluie sensul tragediei, drama destinului si a cunoasterii. Oedip rege e considerată o capodoperă, şi până astăzi a rămas un punct de referinţă. S-a spus că este prin excelenţă otragedie a destinului implacabil.De ce tebanii nu au aruncat pur si simplu cu sageti in Sfinx in loc sa stea de-o-parte si sa isi vada concetatenii devorati? Aparitia acestui monstru mancator-de-oameni este dilema? De ce ocupa un rol atat de crucial intr-o legenda despre sentimentele si reactiile umane, despre destinele si tragediile lor? De ce este deci Sfinxul inclus in tragedie?Sfinxul este originar din Egipt. Marele Sfinx de la Giza (Egipt) se poate asemana cu Sfinxul din Oedip rege prin faptul ca pazea calea inspre trei piramide (inspre trei drumuri).Pe o inscriptie intre labele sale scria “Kheperi – Re – Atum”, cele trei nume date zeitati isolare la rasarit – amiaza – apus. Coincidenta? Dar Sfinxul egiptean era barbat, si nu avea aripii precum cel din Oedip rege(care a ales un mod teribil de ciudat pentru o faptura inaripata de a se sinucide), iar in rolul sau de gardian era mai binevoitor!In Odiseea, Homer atinge in trecere subiectul regelui Oedip insa nu vorbeste si despre Sfinx, despre care auzim prima data la greci de la Hesiod care desi nu o descrie o numeste “necazul din Ceans" (Teba). De la inceputul secolului 6 (750 i.C.), pictorii din Corint incep sa infatiseze Sfinxul cu chip de femeie si cu aripi.Dar cine a trimis Sfinxul si de ce? Pentru a pedepsii tebanii pentru pacatele lui Laios?I n i s t o r i s i r e a l u i H o m e r , S f i n x u l n u j o a c a , p r e c u m spuneam nici un rol. Dar incluzandu-l, Oedip devine “cel c a r e r e z o l v a p r o b l e m a ” , g a s i n d a s t f e l o o a r e c a r e compensare pentru pacatele sale. Prin aceasta acceptiune il putem percepe ca pe un erou,Oedip care cauta cu pasiune rezolvarea propriului sau mister si care dovedeste curajul de ase auto-condamna si pedepsi. Sofocle avea nevoie de Sfinx pentru ca astfel putea dovedi inteligenta lui Oedip.