Moartea Lui Fulger Tema Si Viziunea Despre Lume 36733q

Moartea lui Fulger Tema si viziunea despre lume a autorului

George Coșbuc a fost un poet, critic literar si membru titular al Academiei Române din anul 1916 , creațiile sale recomandandu-l drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit . Publicata in 1893 , "Moartea lui Fulger" este o balada culta ce are ca tema ceremonialul inmormantarii, cu grave rezonante de bocet popular, ilustrat prin tulburatoarea disparitie prematura a unui erou. Epicul nu se constituie intr-un subiect propriu-zis, ci este construit prin gradarea secventelor ritualice, care ilustreaza intense trairi emotionale ale personajelor. Titlul ilustreaza tragica intamplare , care sta la baza poemului si anume moartea tanarului erou pe nume Fulger.Numele acestuia, Fulger", ofera ideea unei vieti prea scurte, dar care a stralucit puternic, asemenea fenomenului naturii precizat atat de direct. La nivel structural , Poemul "Moartea lui Fulger" este organizat in patruzeci de strofe, fiecare fiind formata din cinci versuri de cate opt silabe si unul scurt de patru silabe, in finalul strofei. În ceea ce privește viziunea despre lume, vom observa cum momentul tragic al mortii din aceasta balada este conturat intr-un realism crud, caci moartea este ireversibila si definitiva pentru om. Poezia inepe cu o strofa-prolog, de un tragism zguduitor, care prevesteste apropierea dramei cumplite ce defineste subiectul baladei. Solul care vine sa anunte vestea tragica este cuprins de disperare, stare ce reiese din infatisarea lui ravasita, "in goana roibului un sol / Cu frau-n dinti sin capul gol / Rasare, creste-n zari venind". Ideea mortii tragice a tanarului erou este sugerata prin metafora corbilor, care constituie un simbol recunoscut: "Si-n urma-i corbii croncanind / Alearga stol". Solul plecat din tabara de lupta, aduce regelui nu numai vestea cutremuratoare a mortii fiului, ci si trupul acestuia, "atata semn de la razboi". Tragedia disparitiei viteazului Fulger in batalie este relatata intr-un ritm alert, cu notatii precise, sugestive pentru desfasurarea rapida a luptei si producerea instantanee a mortii: "Pe Fulger mort! Pe-un mal strain / L-a fulgerat un brat hain! /[] Si pieptul gol al celui mort / De lanci e plin". Cosbuc exprima cu o mare forta emotionala tristetea sfasietoare a regelui la vederea corpului mutilat al fiului sau, incat "de-abia l-a cunoscut", ramanand inmarmurit de durere, "Cu pumnii stransi, fara de glas, / Ca un pierdut". Lumea se prabuseste pentru craiul care se intreaba retoric, nemai intelegand

rosturile firii, "Cum pier miseii, daca pier / Cei buni asa?". Pentru el viata nu mai are nici un sens, intrebarile retorice exprimand prabusirea sufleteasca totala: "De dragul cui sa mai traiesti, / Tu soare sfant?". Regina mama este sfasiata de durere, parul i-a albit brusc, alearga deznadajduita prin iatacuri cu parul despletit, hohotind si blestemand, strigatul ei disperat depasind limita abilului, "Si tot palatul plin era / De plans cumplit". Aproape de nebunie, mama isi rupe "vestmantul" si retraieste noptile de veghe in care isi asteptase cu infrigurare baiatul sa se intoarca de la lupta si sa-l poata strange in brate. Ea cuprinde cu disperare si dragoste trupul mort al fiului si vrea cu toata fiinta sa fie ingropata impreuna cu el: "Nu-l dau din brate nimanui! / inchideti-ma-n groapa lui". Prin hiperbole, autorul transmite cu un mare impact sugestiv suferinta cumplita a mamei, care se simte chinuita de neputinta de a-si readuce fiul la Viata, (neputinta)accentuata prin negatia de la inceputul versurilor: "Ah, mama, tu! Ce slaba esti! / N-ai glas de vifor, sa jelesti; / N-ai mani de fier ,-ca fier sa frangi; N-ai mari de lacrami, mari sa plangi, / Nu esti de foc, la piept sa-l strangi, / Sa-l incalzesti!". Repetitia amplifica durerea sfasietoare simtita in profunzimea sufletului matern: "N-ai maini de fier, ca fier sa frangi". Ea isi aminteste despre vitejia si curajul fiului care se aruncase in lupta manat de un entuziasm eroic: "Radeai de moarte prin batai, / Dar ea te-a-nvins". Obiceiul stravechi a priveghiului este relatat prin elementele ritualului stramosesc privind pregatirea mortului pentru trecerea in lumea cealalta,ilustrat prin bocetul mamei: pe pieptul fiului, in care batuse, o inima neinfricata, a fost asezat "colac de grau", in locul buzduganului avea acum "faclii de ceara", iar in mana care purtase scutul, "Ti-au pus un ban", cu care sa plateasca "vama peste rau" pentru a putea intra "dincolo". Viteazul Fulger va face sa se cutremure si cerul, atunci cand se va infatisa in fata lui Dumnezeu, ingerii vor inlemni de durere, pana si soarele va fi umbrit de stralucirea eroului mort pe campul de bataie. Inmormantarea prezinta, de asemenea, si ritualul traditional, unde intreg poporul este prezent pentru a-l conduce pe ultimul drum si ca "sa planga pe-un fecior / De imparat!". Cosbuc contureaza prin diferite hiperbole cortegiul funerar, transmitand caracterul tragic al dramei: "Iar cand a fost la-nmormantat / Toti mortii parca s-au sculat / Sa-si planga pe ortacul lor, /Asa era de mult popor / Venit sa planga pe-un fecior / De imparat!". Mama eroului este sfasiata de durere, suferinta ei capata o intensitate maxima prin bocetul cu care-si plange fiul iubit si prin cugetarea exprimata privind conditia omului in lume.Viata omului este trecatoare si, in ciuda eforturilor, nimeni nu lasa nimic in urma lui. "Sa fii cat muntii de voinic, / Ori cat un pumn sa fii de mic, / Cararea mea si-a tuturor / E tot nimic!". Nu are

nici o importanta cum sau cat traieste un om, pentru ca toti devin egali in fata mortii, care anuleaza toate valorile sau nonvalorile vietii: "De mori tarziu, ori mori curand, / De mori satul, ori mori flamand, / Totuna e! Si rand pe rand / Ne ducem toti!". Reginei i-a slabit credinta si-l considera pe Dumnezeu "nedrept stapan", care a invidiat-o pentru norocul de a avea un fiu atat de inzestrat cu cele mai valoroase calitati, de aceea il acuza direct: "E un pagan si Dumnezeu, / E un pagan". Coplesita de durere, mama considera ca in zadar oamenii se straduiesc sa traiasca cinstit si isi cladesc o viata plina de credinta si de dragoste, cu totii mor la fel si nimic nu ramane in urma lor: "Ori buni, ori rai, tot un mormant! / Nu-i nimeni drac si nimeni sfant! / Credinta-i val, iubirea vant / Si viata fum!". Un sfetnic "batran ca vremea" si "nascut cu lumea intr-un ceas", s-a oprit in fata reginei si, avand o atitudine senina in fata mortii, pe care o accepta ca pe un dar firesc al existentei umane ii explica reginei ca Fulger nu este mort, ci "Traieste-n veci, / E numai dus", a intrat in eternitate . Sfetnicul considera ca "plansu-i de nebuni scornit / Si de femei!" si o indeamna pe regina sa-si traiasca viata ei si sa nu incerce sa dezlege taina mortii: "Traieste-ti, doamna, viata ta! / Si-a mortii lege n-o cata!". Regina este impresionata de spusele sfetnicului, care ajung in adancul sufletului sau in mod deformat neintelegandu-i pildele intelepte. Ea "n-a mai plans", s-a uitat la oamenii din jur si, vazandu-i plangand si inaltand rugaciuni in fata gropii, a izbucnit intr-un ras nestapanit: "in fata unei gropi s-aduni / Atata lume de nebuni! / Sa mori razand!".Observam cum Regina a innebunit brusc, platind astfel pacatele blasfemiei si ale imprecatiilor aduse lui Dumnezeu. Ultima strofa a poeziei seamana cu un verset biblic, prin care glasul celui aflat in mormant exprima mesajul divinitatii adresat celor vii. George Calinescu a exprimat, poate, in modul cel mai sugestiv cu putinta sensurile filozofice ale baladei lui George Cosbuc, "Moartea lui Fulger", al carui sens liric este "inutilitatea reactiunilor personale in fata rotatiei lumii". Moartea lui Fulger este, aşadar, un poem a cărui principală temă ar fi exprimarea atitudinii în faţa morţii, reconstituind, într-un poem cu rezonanţe grave de bocet popular, ceremonialul înmormântării şi problematizând totodata pe marginea unei întâmplări tragice, însuşi sensul vieţii.

Adi Moisa