Adevarul Despre Daci – Urme Româneşti în Sudul Franţei 3u5a46
This document was ed by and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this report form. Report 2z6p3t
Overview 5o1f4z
& View Adevarul Despre Daci – Urme Româneşti în Sudul Franţei as PDF for free.
More details 6z3438
- Words: 2,982
- Pages: 8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român… Dec 02, 2014
Dezvăluiri 13
NOTA NOASTRĂ: Citiți articolul până la capăt. Merită! – “Cap me dol” – “Dieu majude!” – Emoţia, argumentul suprem A fost o întâmplare magică. Mulţi ar spune că a fost un eveniment istoric, dar nu, ar fi prea puţin săi spunem aşa. A fost la mijloc un soi de miracol. A fost un vis care nu ştim când şi dacă se va mai repeta vreodată aievea. Şi eu sunt chiar aici, în acest loc fabulos unde sa întâmplat: Esplanada Peyronului, deasupra oraşului Montpellier din sudul Franţei. Trec pe sub Arcul de Triumf din faţa Pa latului de Justiţie, apoi trec de leii auriţi de la intrarea în esplanadă. În mijloc este statuia ecvestră a lui Ludovic al XIVlea, uriaşă, impunătoare. În capăt, pe cel mai înalt punct, se înalţă rotonda de piatră, ce pare că plu teşte pe luciul Castelului de Apă. Abia aici, sus de tot, înţelegi de ce a fost ales acest loc. Întro parte se văd Alpii şi Mediterana, în cealaltă, Pirineii, cu vârful Saint Loup. În faţă este Catedrala Sfântul Petru şi în spate, ve chiul apeduct roman. Le acoperă şi le uneş te cerul albastru, ca sticla rotundă a unui glob magic. Marele eveniment nu putea avea loc decât aici, unde toate se unesc: cerul cu marea şi munţii, trecutul şi prezentul, istoria şi credinţa. Privesc această “arenă” uriaşă, şi un fior mă cu tre mură: veniţi din toate colţurile http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
1/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Europei, în es planada aceasta din Montpellier, sau întâlnit peste şaizeci de mii de oameni, care credeau un singur lucru – că fac parte din acelaşi mare neam latin: provensali, italieni, catalani şi spa nioli, vlahi, rumeri, ciribiri, macedoromâni şi câte alte familii ale aceluiaşi neam sau adunat cu toţii, chiar aici. Pentru un mo ment, ra murile sau aplecat până la rădăcină, pentru un moment, toate acele inimi sau unit. Era 25 mai 1878. Nu exista inter net, nu exis tau tele foane mobile, facebook, autostrăzi sau avi oane. Cum a fost posibilă o aseme nea întâl nire şi de ce? Nu ştiau câte ştim noi astăzi, dar ceva îi unea, dincolo de graniţele ţărilor în care trăiau: un sentiment colectiv, de iden ti tate, un instinct, ceva ce le spunea că sunt un singur popor, chiar dacă timpul îi separase şi le pier duse povestea în frânturi de istorii. Ce ştiau ei nu exista întrun act sau un document sau întro dovadă mate rială concretă. Exista întrun sentiment. Simţeau că sunt toţi acelaşi neam, aşa cum simţi că vine primă vara sau că îmbătrâneşti. Era ceva din fiinţa lor mai presus de cuvinte sau argumente, şi asta simţeau cel mai bine când îşi vorbeau unul altuia. Limba avea aceeaşi vibraţie, aceleaşi cuvinte, imposibil de con fun dat. Şaizeci de mii de oameni se întâlniseră pe esplanada Peyronului, pentru a asculta poezii scrise şi rostite în toate limbile celor prezenţi, şi care nu aveau nevoie de dicţionar. Graniţele se pot schimba, istoria se poate deturna, însă cuvântul, vibraţia inconfun dabilă a limbii nu se poate falsifica. Cântecul gintei latine
Poetul latinităţii, încununat cu lauri pentru “Ginta latină”
La iniţiativa unor poeţi zi sa făcut un con curs de poezie, care să scoată la lumină adevărul de peste timpuri: înrudirea latină. În faţa miilor de oameni, a savantelor per sonalităţi prezente şi a marelui poet Fre de ric Mis tral, sa re citat poezia câştigă toare. Era scrisă în limba română: Cântecul gin tei latine, a poetului Vasile Alecsandri. A cest poem a devenit imnul latinităţii, im nul marelui popor fă râ miţat şi împrăştiat în Europa. Alecsandri a fost purtat ca un rege în tot sudul Franţei şi i sau acordat cele mai înal te onoruri. Cu timpul, punţi noi şi solide sau creat între România şi Fran ţa. Poeţii felibri (poeţi din şcoala provensală fondată de Mistral) au fost de coraţi de însuşi Regele Ca rol I, în timp ce Regina Eli sabeta, cu poeziile sale sem nate Carmen Sylva, a devenit muza şi pro tec toarea lor. Toate aces tea au pornit de la acel moment magic, petre cut pe esplanada aflată http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
2/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
deasupra oraşului Mont pellier. Printre casele de pia tră din Provence, prin tre lanurile sale de la vandă şi printre cărţile uitate în bi blio teci, am încercat, în a ceas tă toam nă, să regăsesc ade vărul ştiut de inimile ce lor şaizeci de mii de oameni, uniţi de poezie, sub cerul oc citan. Lim ba care îi unea. Legături păstrate
Mistral, poetul occitan premiat cu Nobel, marele prieten de idealuri al lui Alecsandri
“Sala B103 ştiţi cumva unde este?”, întreb exas perat, pentru a zecea oară, încă un student. Nu ştie. Însă, cel puţin, mă trimite în capătul culoarului, unde câţiva voluntari asta fac: împart hărţi şi îţi explică cum să ajungi întrun anumit loc al Uni versităţii din AixenProvence. Adevărul e că Univer si tatea din AixenProvence este uriaşă. O clădirelabirint, cu mai multe aripi, mai multe etaje şi paliere, pline în permanenţă de studenţi care se grăbesc, caută săli, învaţă aşezaţi direct pe jos, înconjuraţi de foile cursurilor. Deasta şi venisem aici de fapt, pentru că este cea mai mare uni versitate din sudul Franţei. Spe ram să găsesc acum, în epoca modernă, câteva argu mente ştiinţifice sau măcar bine docu mentate, pentru ceea ce se întâmplase pe esplanada Peyronului, în urmă cu mai bine de un secol. Dacă oamenii de atunci aveau intuiţia unei rădăcini comune, întro univer sitate de azi puteam desigur să găsesc (mă gândeam) câteva informaţii din trecutul îndepărtat. Deschid în cele din urmă uşa sălii B103 şi mă trezesc în faţa unei clase de studenţi şi a domnului profesor Gilles Bardy care… începe să îmi vorbească întro română per fectă! Nimerisem în singurul loc din Franţa unde zii învaţă limba şi cultura ro mână, până la nivelul diplomei de licenţă, master sau doctorat. “Aveam chiar în sala de vizavi o biblio tecă, numai cu cărţi despre limba română. Din păcate, a fost desfiinţată şi comasată întrun spaţiu comun. Aşa că nu suntem în culmea fericirii, dar încercăm să supravie ţuim. Când eu eram mai tânăr, erau 150 de studenţi în fiecare an, se ţineau şase cursuri la aceeaşi materie, acum interesul a mai scăzut.” Cu toate astea, la Universitatea din AixenProvence, se păstrează legăturile dintre România şi Franţa, pornite la Jocurile Florale din 1878. Prietenia puternică dintre poeţii români şi provensali de atunci nu sa pierdut http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
3/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
definitiv. Câţiva studenţi zi o duc mai departe în fiecare an, conduşi de profesori pasionaţi. “De la Mistral până azi sau mai pier dut din le gături, erau mai strânse pe atunci, veneau mai mulţi ro mâni aici”, îmi spune profesorul Bardy. “Sunt ase mănări extra or dinare de limbă între români şi pro ven sali. E şi istoria care ne leagă, încă din timpul Im periului Roman. Dar ca să aflaţi toate astea, cel mai bine mergeţi la Centrul Occitan din Beziers”, mă în deam nă. “Aco lo e depo zitată memoria occitanilor şi aţi pu tea găsi explicaţia acelei emoţii trăite de oa menii veniţi cu miile pe es pla nada Mont pellierului.” Am părăsit labirintul Universităţii din AixenProvence pentru a mă afunda în cel al drumurilor din delta Camargueului, printre ochiuri de apă şi fla min go, prin nesfârşite podgorii, până la Beziers, la Cen trul de Studii Occitane. Aici, întrun cub de sticlă de câteva etaje, este păstrată “memoria occitanilor”, rân duită cu grijă în file de cărţi şi imagini. Oltul din sudul Franţei
Marea piaţă în care sau adunat zeci de mii de oameni
“Legăturile dintre români şi occitani? Ooo, cum să nu avem documente?”, îmi spune amabil directorul centrului occitan. “Toată biblioteca noastră vă stă la dispoziţie, avem totul aici!”. Şi, imediat, îmi aduce un teanc de cărţi despre legăturile dintre poeţii români şi felibri, despre prietenia lui Mistral cu Vasile Alecsan dri. “Nu asta? Căutaţi ceva mai important?”. Îmi adu ce alte cărţi despre relaţiile diplomatice de atunci, despre poeziile Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) şi poeţii felibri şi despre legăturile culturale speciale recompensate de însuşi Regele României cu titluri şi decoraţii. “Mai important de atât pentru relaţia dintre români şi occitani? A, acum înţeleg ce căutaţi!”. Şi în cepe să vină cu noi teancuri de cărţi de istorie, mer gând înapoi, în timp, până la cucerirea Da ciei de către Traian, până la Legiunea a XIIIa, numită Gemina pia Fidelis, originară din Spania şi compusă din soldaţi provenind de pe actualele teritorii ale Occitaniei. A ceastă legiune a rămas în Dacia fără întrerupere, înce pând de la cucerirea ei şi până în mo mentul în care a fost abandonată sub loviturile inva ziilor barbare. Mai existau, de asemenea, şi trupele auxiliare, care veneau din teritoriile locuite de gali: Ala Gallorum, Ala I Claudia Capitonina din Spania etc. Odată cu Legiu nea a XIIIa Gemina, numeroşi cetăţeni romani au so sit în Dacia, printre ei veterani, funcţionari ai imperiu lui, comercianţi şi artizani, toţi porniţi din actuala Pro vence. Dar nici asta, nici legă turile comerciale antice nu mă interesau, şi nici măcar civilizaţia lusaciană a protoistoriei, ce se întindea de la regiunile locuite de daci şi până aici, unde astăzi este acest centru, cu masa mea plină de cărţi, sub lampa de bibliotecă. http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
4/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Carmen Sylva, regina poeţilor felibri
După două zile de căutări în arhive, încă nu gă sisem ce căutam: ce anume îi unise şi îi emoţionase întratât pe cei şaizeci de mii de oameni de pe espla na da Peyronului? Miam dat seama, deodată, că in vestigaţia mea era pe o direcţie greşită, că toţi acei oameni nu se emoţionaseră datorită unei cărţi de isto rie. Îi unise ceva din fiinţa lor, din viaţa lor. Limba. Şi îndată ce am găsit studiul profeso ru lui Grosu, lu cru rile au început să se lege: sute de cuvinte şi ex presii co mune între occitani şi români. Iam spus direc to rului “Cap me dol” şi a tresă rit. Cer, nas, visc, sapa, arat, pacat, beut, drac şi câte alte cuvinte identice. Până şi ursul poartă aceeaşi poreclă: Martin! Peste opt su te de cuvinte. “Dieu majude!”, am zis în oc citană şi am mers mai de parte, căutând în vechile tradi ţii. Aşa am descoperit nu doar că hora noastră există şi la occitani, botezată faranduolo, dar toate tra diţiile de păstorit erau aceleaşi, oile purtând la gât brăţări de lemn, cu însem ne solare, pe care le pu tem vedea şi azi pe porţile mara mu reşene. Şi, lucru inexplicabil pentru occitani, până nu demult, la înmormântări, exista tradiţia unor “pleureuse”, a bocitoarelor, ce compuneau spontan cân tece în versuri pentru cel mort, pe care îl prive gheau. Un obicei întâlnit ade seori pe malul râului Lot. Dar adevăratul nume al Lotului este l’Olt (!), exact ca în română, în sudul Franţei existând încă multe localităţi situate pe acest râu care îi poartă numele vechi: Saint Lau rent d’Olt, Saint Geniez d’Olt, Saint Vincent Rive d’Olt, Cas telnau de Rive d’Olt etc. La mii de kilometri de România, citeam despre tra diţiile locale şi descopeream ceea ce lăsasem acasă, în jurul Carpaţilor: limba nu îmi mai era străină, obi ceiurile îmi erau cunoscute! Începeam să înţeleg emoţiile celor ce se întâlniseră ca să spună că sunt un singur neam.
Sfinţirea câmpurilor, la fel ca în România. Vechi obicei occitan
Poetul Mistral, cel ce cre zuse atât de tare în fiinţa acestui popor latin, notează, enigmatic, în cartea sa “Tre sor dou felibrige”: “Cuvân tul valah ar putea, mai de grabă, să vină de la Volkes, naţiune galică din Langue doc.” Era vorba, probabil, despre Volques Tectosages, cei ce la 107 încă stăpâneau Toulouseul, fiind conside raţi de istoricii de mai târziu “celţi veniţi de pe Dunăre”. Şi mai impresionantă este afir maţia preotului şi filoso fului Xavier de Fourvieres (1855 1912) scriitor în limba oc citană, care, în dicţionarul său, intitulat “Micul tezaur”, la numele de valaque (valah) spune că este “le peuple qui parle encore le dialect pri mitif du midi de la Gaule” (valah – popor care vorbeşte încă acelaşi dialect pri mitiv, din Galia de sud, actuala regiune Provence). Deşi pare enormă şi aberantă, http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
5/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
întrebarea care se pune este, totuşi, legitimă: cum de limba veche română (protoromâna) se vorbea şi în sudul Franţei? Cum de te poţi înţelege, fără tra ducător, cu un z care vorbeşte occitana? Răs punsul care cu siguranţă îi “îngro zeşte” pe oamenii de ştiinţă e unul sin gur: limba română este pri ma limbă vorbită în partea su dică a Eu ropei, tot astfel cum valahii (con form croni cilor franciscane din Croaţia) sunt semnalaţi în ace eaşi zonă, încă înainte de Hristos. Fireşte, ceea ce afirm sunt desco periri de reporter, por nit de mai bine de un dece niu în căutarea de urme vechi, româneşti. De mon stra ţia rămâ ne în sarcina specia liştilor, în cazul când indignarea nui va pietrifica. La casa lui Mistral
Reporterul alături de Brigitte Pitra, în grădina casei
Ajuns împreună cu echi pa “Formulei AS” în satul Mail lane, din Provence, am ţinut să ajungem la casa ce le brului poet occitan Fre de ric Mistral, ma rele susţinător al lui Vasile Alecsandri, în com petiţia pentru premiul gintei latine. Bardul de la Mirceşti ia fost oaspete lui Mis tral. Nu am aflat ce au discutat cei doi scriitori la acea în tâlnire, însă iam pu tut bănui, plimbânduse pe aleile înguste din mica gră dină de tufe de rozmarin şi cicoare, la umbra castanilor şi a arţarilor. Impresionat de asemănarea cu Mir ceştiul natal, Alec sandri avea să îi scrie, imediat după vizită, fratelui său: “El (Mis tral n.n.) locuieşte, ca şi mine, la ţară, într o căsuţă mică, încon jurat de o gră diniţă şi lucrea ză întrun cabi net bine luminat şi sim plu mobilat, ca al meu. Am petrecut la Mistral şase ore… Are o ţinută frumoasă, frunte înaltă, încu nunată de plete cărunte, surâs atrăgător şi înfăţişare sinceră şi no bilă. Neam văzut ca şi cum neam fi cunoscut de 25 ani şi neam des părţit buni prieteni.” Astăzi, casa lui Mistral este neschimbată. Prin testament, ea a devenit muzeu, fără să fie îngăduită niciun fel de modificare. Tablou rile sunt exact acolo unde lea lăsat marele poet occitan, covoarele ace leaşi, cărţile sunt în rafturi, aşa cum el le a atins ulti ma dată, încât ai spu ne că Mistral este doar plecat până la Tabacul din colţ, să îşi ia tutun de pipă. Regăsire http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
6/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Turme de oi în Provence
Fac turul încăperilor şi ascult povestea obiectelor, spusă de doamna Brigitte Pitra, ghidul muzeului. Îmi vorbeşte întro ză plată, fără accent şi fără acel “r” rulat al parizienilor. Îmi pare mai degrabă o ol teancă deprinsă cu această limbă, o româncă dea noas tră din Teleorman, venită nu de mult aici. “Adevărul este că eu, acasă, în familie, vorbesc occitana, vechea limbă a acestor locuri”, mărtu ri seşte gazda muzeului. Iar când află că sunt român, se luminează la faţă şi e în culmea fericirii: “Fiul meu este căsătorit cu o româncă! Românii lau primit ca pe un rege, şi noi pe fată, ca pe o regină. Am făcut nunta lângă Baia Mare, timp de trei zile. Înţeleg ce căutaţi. Poate că această căsătorie a fiului meu nu e întâmplătoare, poate demonstrează ceva, nu ştiu, nu cred în coincidenţe. Pot să vă spun că limba este uimi tor de asemănătoare, de multe ori în România parcă îi auzeam pe ai mei, deaici, vorbind. Şi felul de a fi şi de a se purta al oamenilor este asemănător. Nu ştiu să vă explic, dar există aceeaşi căldură în comu nicare, aceeaşi ospitalitate sinceră şi o deschidere sentimentală faţă de celălalt, pe care doar la noi, occitanii, am mai întâlnito.” Am povestit apoi cu doamna Pitra despre poeţii felibri, despre Franţa deatunci şi România de azi, despre Alecsandri şi chiar şi despre mujdeiul de ustu roi, care este tradiţional şi la occitani, şi la noi.
Ciobanii occitani la torsul lânii
Vor beam deschis, fără fasoanele franţuzeşti, şi pentru un moment, mi sa părut că am reîntâlnit o rudă înde părtată, cineva plecat, nu se ştie când, prin aceste părţi ale lumii, săşi facă un rost mai bun. Eu înţelegeam occitana ei şi ea înţelegea româna mea. Apoi am tăcut, privindune lung, încercând parcă să pătrundem prin ochii celuilalt ciudăţenia asta, misterul care ne leagă, în ciuda destinelor diferite. http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
7/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Neam luat rămas bun, hotărând că aici, în casa lui Frederic Mistral, întro oarecare zi de toamnă, marele poet nea trimis un mic semn deacolo de sus, de unde el cunoaşte adevărul întreg. Un articol de Cătălin Manole Sursa: http://www.formulaas.ro/2014/1142/societate37/urmeromanestiinsudul franteifratiinostrioccitani18483
http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
8/8
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român… Dec 02, 2014
Dezvăluiri 13
NOTA NOASTRĂ: Citiți articolul până la capăt. Merită! – “Cap me dol” – “Dieu majude!” – Emoţia, argumentul suprem A fost o întâmplare magică. Mulţi ar spune că a fost un eveniment istoric, dar nu, ar fi prea puţin săi spunem aşa. A fost la mijloc un soi de miracol. A fost un vis care nu ştim când şi dacă se va mai repeta vreodată aievea. Şi eu sunt chiar aici, în acest loc fabulos unde sa întâmplat: Esplanada Peyronului, deasupra oraşului Montpellier din sudul Franţei. Trec pe sub Arcul de Triumf din faţa Pa latului de Justiţie, apoi trec de leii auriţi de la intrarea în esplanadă. În mijloc este statuia ecvestră a lui Ludovic al XIVlea, uriaşă, impunătoare. În capăt, pe cel mai înalt punct, se înalţă rotonda de piatră, ce pare că plu teşte pe luciul Castelului de Apă. Abia aici, sus de tot, înţelegi de ce a fost ales acest loc. Întro parte se văd Alpii şi Mediterana, în cealaltă, Pirineii, cu vârful Saint Loup. În faţă este Catedrala Sfântul Petru şi în spate, ve chiul apeduct roman. Le acoperă şi le uneş te cerul albastru, ca sticla rotundă a unui glob magic. Marele eveniment nu putea avea loc decât aici, unde toate se unesc: cerul cu marea şi munţii, trecutul şi prezentul, istoria şi credinţa. Privesc această “arenă” uriaşă, şi un fior mă cu tre mură: veniţi din toate colţurile http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
1/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Europei, în es planada aceasta din Montpellier, sau întâlnit peste şaizeci de mii de oameni, care credeau un singur lucru – că fac parte din acelaşi mare neam latin: provensali, italieni, catalani şi spa nioli, vlahi, rumeri, ciribiri, macedoromâni şi câte alte familii ale aceluiaşi neam sau adunat cu toţii, chiar aici. Pentru un mo ment, ra murile sau aplecat până la rădăcină, pentru un moment, toate acele inimi sau unit. Era 25 mai 1878. Nu exista inter net, nu exis tau tele foane mobile, facebook, autostrăzi sau avi oane. Cum a fost posibilă o aseme nea întâl nire şi de ce? Nu ştiau câte ştim noi astăzi, dar ceva îi unea, dincolo de graniţele ţărilor în care trăiau: un sentiment colectiv, de iden ti tate, un instinct, ceva ce le spunea că sunt un singur popor, chiar dacă timpul îi separase şi le pier duse povestea în frânturi de istorii. Ce ştiau ei nu exista întrun act sau un document sau întro dovadă mate rială concretă. Exista întrun sentiment. Simţeau că sunt toţi acelaşi neam, aşa cum simţi că vine primă vara sau că îmbătrâneşti. Era ceva din fiinţa lor mai presus de cuvinte sau argumente, şi asta simţeau cel mai bine când îşi vorbeau unul altuia. Limba avea aceeaşi vibraţie, aceleaşi cuvinte, imposibil de con fun dat. Şaizeci de mii de oameni se întâlniseră pe esplanada Peyronului, pentru a asculta poezii scrise şi rostite în toate limbile celor prezenţi, şi care nu aveau nevoie de dicţionar. Graniţele se pot schimba, istoria se poate deturna, însă cuvântul, vibraţia inconfun dabilă a limbii nu se poate falsifica. Cântecul gintei latine
Poetul latinităţii, încununat cu lauri pentru “Ginta latină”
La iniţiativa unor poeţi zi sa făcut un con curs de poezie, care să scoată la lumină adevărul de peste timpuri: înrudirea latină. În faţa miilor de oameni, a savantelor per sonalităţi prezente şi a marelui poet Fre de ric Mis tral, sa re citat poezia câştigă toare. Era scrisă în limba română: Cântecul gin tei latine, a poetului Vasile Alecsandri. A cest poem a devenit imnul latinităţii, im nul marelui popor fă râ miţat şi împrăştiat în Europa. Alecsandri a fost purtat ca un rege în tot sudul Franţei şi i sau acordat cele mai înal te onoruri. Cu timpul, punţi noi şi solide sau creat între România şi Fran ţa. Poeţii felibri (poeţi din şcoala provensală fondată de Mistral) au fost de coraţi de însuşi Regele Ca rol I, în timp ce Regina Eli sabeta, cu poeziile sale sem nate Carmen Sylva, a devenit muza şi pro tec toarea lor. Toate aces tea au pornit de la acel moment magic, petre cut pe esplanada aflată http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
2/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
deasupra oraşului Mont pellier. Printre casele de pia tră din Provence, prin tre lanurile sale de la vandă şi printre cărţile uitate în bi blio teci, am încercat, în a ceas tă toam nă, să regăsesc ade vărul ştiut de inimile ce lor şaizeci de mii de oameni, uniţi de poezie, sub cerul oc citan. Lim ba care îi unea. Legături păstrate
Mistral, poetul occitan premiat cu Nobel, marele prieten de idealuri al lui Alecsandri
“Sala B103 ştiţi cumva unde este?”, întreb exas perat, pentru a zecea oară, încă un student. Nu ştie. Însă, cel puţin, mă trimite în capătul culoarului, unde câţiva voluntari asta fac: împart hărţi şi îţi explică cum să ajungi întrun anumit loc al Uni versităţii din AixenProvence. Adevărul e că Univer si tatea din AixenProvence este uriaşă. O clădirelabirint, cu mai multe aripi, mai multe etaje şi paliere, pline în permanenţă de studenţi care se grăbesc, caută săli, învaţă aşezaţi direct pe jos, înconjuraţi de foile cursurilor. Deasta şi venisem aici de fapt, pentru că este cea mai mare uni versitate din sudul Franţei. Spe ram să găsesc acum, în epoca modernă, câteva argu mente ştiinţifice sau măcar bine docu mentate, pentru ceea ce se întâmplase pe esplanada Peyronului, în urmă cu mai bine de un secol. Dacă oamenii de atunci aveau intuiţia unei rădăcini comune, întro univer sitate de azi puteam desigur să găsesc (mă gândeam) câteva informaţii din trecutul îndepărtat. Deschid în cele din urmă uşa sălii B103 şi mă trezesc în faţa unei clase de studenţi şi a domnului profesor Gilles Bardy care… începe să îmi vorbească întro română per fectă! Nimerisem în singurul loc din Franţa unde zii învaţă limba şi cultura ro mână, până la nivelul diplomei de licenţă, master sau doctorat. “Aveam chiar în sala de vizavi o biblio tecă, numai cu cărţi despre limba română. Din păcate, a fost desfiinţată şi comasată întrun spaţiu comun. Aşa că nu suntem în culmea fericirii, dar încercăm să supravie ţuim. Când eu eram mai tânăr, erau 150 de studenţi în fiecare an, se ţineau şase cursuri la aceeaşi materie, acum interesul a mai scăzut.” Cu toate astea, la Universitatea din AixenProvence, se păstrează legăturile dintre România şi Franţa, pornite la Jocurile Florale din 1878. Prietenia puternică dintre poeţii români şi provensali de atunci nu sa pierdut http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
3/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
definitiv. Câţiva studenţi zi o duc mai departe în fiecare an, conduşi de profesori pasionaţi. “De la Mistral până azi sau mai pier dut din le gături, erau mai strânse pe atunci, veneau mai mulţi ro mâni aici”, îmi spune profesorul Bardy. “Sunt ase mănări extra or dinare de limbă între români şi pro ven sali. E şi istoria care ne leagă, încă din timpul Im periului Roman. Dar ca să aflaţi toate astea, cel mai bine mergeţi la Centrul Occitan din Beziers”, mă în deam nă. “Aco lo e depo zitată memoria occitanilor şi aţi pu tea găsi explicaţia acelei emoţii trăite de oa menii veniţi cu miile pe es pla nada Mont pellierului.” Am părăsit labirintul Universităţii din AixenProvence pentru a mă afunda în cel al drumurilor din delta Camargueului, printre ochiuri de apă şi fla min go, prin nesfârşite podgorii, până la Beziers, la Cen trul de Studii Occitane. Aici, întrun cub de sticlă de câteva etaje, este păstrată “memoria occitanilor”, rân duită cu grijă în file de cărţi şi imagini. Oltul din sudul Franţei
Marea piaţă în care sau adunat zeci de mii de oameni
“Legăturile dintre români şi occitani? Ooo, cum să nu avem documente?”, îmi spune amabil directorul centrului occitan. “Toată biblioteca noastră vă stă la dispoziţie, avem totul aici!”. Şi, imediat, îmi aduce un teanc de cărţi despre legăturile dintre poeţii români şi felibri, despre prietenia lui Mistral cu Vasile Alecsan dri. “Nu asta? Căutaţi ceva mai important?”. Îmi adu ce alte cărţi despre relaţiile diplomatice de atunci, despre poeziile Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) şi poeţii felibri şi despre legăturile culturale speciale recompensate de însuşi Regele României cu titluri şi decoraţii. “Mai important de atât pentru relaţia dintre români şi occitani? A, acum înţeleg ce căutaţi!”. Şi în cepe să vină cu noi teancuri de cărţi de istorie, mer gând înapoi, în timp, până la cucerirea Da ciei de către Traian, până la Legiunea a XIIIa, numită Gemina pia Fidelis, originară din Spania şi compusă din soldaţi provenind de pe actualele teritorii ale Occitaniei. A ceastă legiune a rămas în Dacia fără întrerupere, înce pând de la cucerirea ei şi până în mo mentul în care a fost abandonată sub loviturile inva ziilor barbare. Mai existau, de asemenea, şi trupele auxiliare, care veneau din teritoriile locuite de gali: Ala Gallorum, Ala I Claudia Capitonina din Spania etc. Odată cu Legiu nea a XIIIa Gemina, numeroşi cetăţeni romani au so sit în Dacia, printre ei veterani, funcţionari ai imperiu lui, comercianţi şi artizani, toţi porniţi din actuala Pro vence. Dar nici asta, nici legă turile comerciale antice nu mă interesau, şi nici măcar civilizaţia lusaciană a protoistoriei, ce se întindea de la regiunile locuite de daci şi până aici, unde astăzi este acest centru, cu masa mea plină de cărţi, sub lampa de bibliotecă. http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
4/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Carmen Sylva, regina poeţilor felibri
După două zile de căutări în arhive, încă nu gă sisem ce căutam: ce anume îi unise şi îi emoţionase întratât pe cei şaizeci de mii de oameni de pe espla na da Peyronului? Miam dat seama, deodată, că in vestigaţia mea era pe o direcţie greşită, că toţi acei oameni nu se emoţionaseră datorită unei cărţi de isto rie. Îi unise ceva din fiinţa lor, din viaţa lor. Limba. Şi îndată ce am găsit studiul profeso ru lui Grosu, lu cru rile au început să se lege: sute de cuvinte şi ex presii co mune între occitani şi români. Iam spus direc to rului “Cap me dol” şi a tresă rit. Cer, nas, visc, sapa, arat, pacat, beut, drac şi câte alte cuvinte identice. Până şi ursul poartă aceeaşi poreclă: Martin! Peste opt su te de cuvinte. “Dieu majude!”, am zis în oc citană şi am mers mai de parte, căutând în vechile tradi ţii. Aşa am descoperit nu doar că hora noastră există şi la occitani, botezată faranduolo, dar toate tra diţiile de păstorit erau aceleaşi, oile purtând la gât brăţări de lemn, cu însem ne solare, pe care le pu tem vedea şi azi pe porţile mara mu reşene. Şi, lucru inexplicabil pentru occitani, până nu demult, la înmormântări, exista tradiţia unor “pleureuse”, a bocitoarelor, ce compuneau spontan cân tece în versuri pentru cel mort, pe care îl prive gheau. Un obicei întâlnit ade seori pe malul râului Lot. Dar adevăratul nume al Lotului este l’Olt (!), exact ca în română, în sudul Franţei existând încă multe localităţi situate pe acest râu care îi poartă numele vechi: Saint Lau rent d’Olt, Saint Geniez d’Olt, Saint Vincent Rive d’Olt, Cas telnau de Rive d’Olt etc. La mii de kilometri de România, citeam despre tra diţiile locale şi descopeream ceea ce lăsasem acasă, în jurul Carpaţilor: limba nu îmi mai era străină, obi ceiurile îmi erau cunoscute! Începeam să înţeleg emoţiile celor ce se întâlniseră ca să spună că sunt un singur neam.
Sfinţirea câmpurilor, la fel ca în România. Vechi obicei occitan
Poetul Mistral, cel ce cre zuse atât de tare în fiinţa acestui popor latin, notează, enigmatic, în cartea sa “Tre sor dou felibrige”: “Cuvân tul valah ar putea, mai de grabă, să vină de la Volkes, naţiune galică din Langue doc.” Era vorba, probabil, despre Volques Tectosages, cei ce la 107 încă stăpâneau Toulouseul, fiind conside raţi de istoricii de mai târziu “celţi veniţi de pe Dunăre”. Şi mai impresionantă este afir maţia preotului şi filoso fului Xavier de Fourvieres (1855 1912) scriitor în limba oc citană, care, în dicţionarul său, intitulat “Micul tezaur”, la numele de valaque (valah) spune că este “le peuple qui parle encore le dialect pri mitif du midi de la Gaule” (valah – popor care vorbeşte încă acelaşi dialect pri mitiv, din Galia de sud, actuala regiune Provence). Deşi pare enormă şi aberantă, http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
5/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
întrebarea care se pune este, totuşi, legitimă: cum de limba veche română (protoromâna) se vorbea şi în sudul Franţei? Cum de te poţi înţelege, fără tra ducător, cu un z care vorbeşte occitana? Răs punsul care cu siguranţă îi “îngro zeşte” pe oamenii de ştiinţă e unul sin gur: limba română este pri ma limbă vorbită în partea su dică a Eu ropei, tot astfel cum valahii (con form croni cilor franciscane din Croaţia) sunt semnalaţi în ace eaşi zonă, încă înainte de Hristos. Fireşte, ceea ce afirm sunt desco periri de reporter, por nit de mai bine de un dece niu în căutarea de urme vechi, româneşti. De mon stra ţia rămâ ne în sarcina specia liştilor, în cazul când indignarea nui va pietrifica. La casa lui Mistral
Reporterul alături de Brigitte Pitra, în grădina casei
Ajuns împreună cu echi pa “Formulei AS” în satul Mail lane, din Provence, am ţinut să ajungem la casa ce le brului poet occitan Fre de ric Mistral, ma rele susţinător al lui Vasile Alecsandri, în com petiţia pentru premiul gintei latine. Bardul de la Mirceşti ia fost oaspete lui Mis tral. Nu am aflat ce au discutat cei doi scriitori la acea în tâlnire, însă iam pu tut bănui, plimbânduse pe aleile înguste din mica gră dină de tufe de rozmarin şi cicoare, la umbra castanilor şi a arţarilor. Impresionat de asemănarea cu Mir ceştiul natal, Alec sandri avea să îi scrie, imediat după vizită, fratelui său: “El (Mis tral n.n.) locuieşte, ca şi mine, la ţară, într o căsuţă mică, încon jurat de o gră diniţă şi lucrea ză întrun cabi net bine luminat şi sim plu mobilat, ca al meu. Am petrecut la Mistral şase ore… Are o ţinută frumoasă, frunte înaltă, încu nunată de plete cărunte, surâs atrăgător şi înfăţişare sinceră şi no bilă. Neam văzut ca şi cum neam fi cunoscut de 25 ani şi neam des părţit buni prieteni.” Astăzi, casa lui Mistral este neschimbată. Prin testament, ea a devenit muzeu, fără să fie îngăduită niciun fel de modificare. Tablou rile sunt exact acolo unde lea lăsat marele poet occitan, covoarele ace leaşi, cărţile sunt în rafturi, aşa cum el le a atins ulti ma dată, încât ai spu ne că Mistral este doar plecat până la Tabacul din colţ, să îşi ia tutun de pipă. Regăsire http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
6/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Turme de oi în Provence
Fac turul încăperilor şi ascult povestea obiectelor, spusă de doamna Brigitte Pitra, ghidul muzeului. Îmi vorbeşte întro ză plată, fără accent şi fără acel “r” rulat al parizienilor. Îmi pare mai degrabă o ol teancă deprinsă cu această limbă, o româncă dea noas tră din Teleorman, venită nu de mult aici. “Adevărul este că eu, acasă, în familie, vorbesc occitana, vechea limbă a acestor locuri”, mărtu ri seşte gazda muzeului. Iar când află că sunt român, se luminează la faţă şi e în culmea fericirii: “Fiul meu este căsătorit cu o româncă! Românii lau primit ca pe un rege, şi noi pe fată, ca pe o regină. Am făcut nunta lângă Baia Mare, timp de trei zile. Înţeleg ce căutaţi. Poate că această căsătorie a fiului meu nu e întâmplătoare, poate demonstrează ceva, nu ştiu, nu cred în coincidenţe. Pot să vă spun că limba este uimi tor de asemănătoare, de multe ori în România parcă îi auzeam pe ai mei, deaici, vorbind. Şi felul de a fi şi de a se purta al oamenilor este asemănător. Nu ştiu să vă explic, dar există aceeaşi căldură în comu nicare, aceeaşi ospitalitate sinceră şi o deschidere sentimentală faţă de celălalt, pe care doar la noi, occitanii, am mai întâlnito.” Am povestit apoi cu doamna Pitra despre poeţii felibri, despre Franţa deatunci şi România de azi, despre Alecsandri şi chiar şi despre mujdeiul de ustu roi, care este tradiţional şi la occitani, şi la noi.
Ciobanii occitani la torsul lânii
Vor beam deschis, fără fasoanele franţuzeşti, şi pentru un moment, mi sa părut că am reîntâlnit o rudă înde părtată, cineva plecat, nu se ştie când, prin aceste părţi ale lumii, săşi facă un rost mai bun. Eu înţelegeam occitana ei şi ea înţelegea româna mea. Apoi am tăcut, privindune lung, încercând parcă să pătrundem prin ochii celuilalt ciudăţenia asta, misterul care ne leagă, în ciuda destinelor diferite. http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
7/8
5/11/2016
Adevarul despre daci – Urme româneşti în sudul Franţei – Fraţii noştri occitani. Incredibilele descoperiri ale unui jurnalist român…
Neam luat rămas bun, hotărând că aici, în casa lui Frederic Mistral, întro oarecare zi de toamnă, marele poet nea trimis un mic semn deacolo de sus, de unde el cunoaşte adevărul întreg. Un articol de Cătălin Manole Sursa: http://www.formulaas.ro/2014/1142/societate37/urmeromanestiinsudul franteifratiinostrioccitani18483
http://adevaruldespredaci.ro/urmeromanestiinsudulfranteifratiinostrioccitaniincredibileledescoperirialeunuijurnalistroman/
8/8
Related Documents c2h70
Adevarul Despre Rezonanta Schumann ex4v
March 2023 0
Anunturi Adevarul, Adevarul Anunturi, Anunturi Ziarul Adevarul 64z49
November 2019 32
Adevarul 48542c
November 2022 0
Haine Daci 561s72
November 2019 63
In Sfarsit, Adevarul....pdf 4f1y3j
October 2021 0
Adevarul Sanatate Nr 36 5l671r
December 2019 49More Documents from "Mihai Mihailescu" 2z3f4n
Crochete De Cartofi La Cuptor 5qh5h
March 2023 0
6g3p1u
November 2022 0
Samsung-931bw-manual.pdf 4u6d4c
December 2019 12
Aasr Manual 1955 6332u
September 2020 0
Krause Standard Catalog Of World Paper Money - Specialized Issues 7th Ed 1w1ft
December 2021 0