Grigore Vieru Poet Al Neamului ! 1l4j5

Grigore Vieru – poet al neamului Grigore Vieru a fost și rămîne un poet al neamului,aceasta fiind una din cele mai înalte distincții atribuite unui poet,pe care o merită prin creația sa,ce reflectă trăsăturile,trăirile unui neam și valoarea limbii.Vieru este un poet,care a ținut să cînte dorurile poporului în poezie,dorurile mamei care-și pierde fiul în poezia „Сămășile”,importanța și valoarea limbii rămîne în poezia ,,Limba noastră”.Această expresie emblematică ,,poet al neamului” cuprinde în sine înaltul merit al poetului ca creator și ca om,care a știut să trăiască durerile,șovăielile neamului și să le prefacă în cîntec al poeziei,din poeziile sale desprezîndu-se ca icoane de lumină,chipurile măicuței și iubitei.A devenit un poet apropiat fiecărui suflet datorită intensității propriului suflet reflectată în fiecare din poeziile sale și ideiilor profunde desprinse ca licări de lumină din taina fiecărui vers. Vieru a stat la baza edificiului identității naționale,luptînd cu pierderea acesteia în mantaua sumbră a altei culturi,intuind această luptă pentru crearea spiritului românesc în Republica Moldova spune în versuri:„ura pentr-al nostru grai,/ura pentru al nostru plai”.Importanța și măreția personalității vierene este identificată și prin notele biografice care i-a marcat viața și potențialul său intelectual.Academia de Științe a R.M. îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa și primește Medalia de Aur a Organizației Mondiale de la Geneva pentru proprietatea intelectuală.Poetul ca un meșter iscusit a cioplit în versuri neuitate și simbolice chipuri ale mamei,iubitei,graiului,copilăriei,care formează prin integralitatea trăirilor ce le generează,un univers poetic de valori esențiale existențiale.Poezia lui Vieru a marcat definită poezia basarabeană,înfășurînd-o în dreptăți vitale,spuse fierbinți,schimbătoare ființă care nu poate fi încadrată în anumite limite și canoane poetice.În simplitatea stilistică a versului uneori se regăsește adevăruri și idei care devin spațiu imens în care și rezistă această simplitate,iar in versurile împletite complicat,esența se află prea aproape de conștiința umană;astfel spuse și poetul:„Ceea ce nu înțelegem într-o poezie este sau cu totul real,sau cu totul ireal”.Remarcabilul talent poetic se conturează și în afirmațiile și meditațiile poetului care nasc din unica relație dintre poet și lume,o priductivă și luminoasă îngîndurare a poetului.Aforismele sale,de fap,sînt poeme într-un singur vers după cum a spus Mihai Cimpoi:„...aforismele lui G.Vieru sînt,în marea lor majoritate,poeme într-un singur,scrise în cea mai bună tradiție simbolistă”.Ființa poetului atît de amplă,pare infinită prin faptul că a scris despre nenumeroase concepte existențiale printre care fiind:copilăria,iubirea,mama,graiul.El este un adevărat poet al copilăriei,întruchipîn în poezia sa toată candoarea,inocența și jocul copilăriei.Pentru numeroase generații de copii creația poetului devine cunoscută și apropiată,fiecare regăsindu-se în versul de zîmbet al poetului.A încercat prin poezii să cultive în spiritul aflat în creștere,căutare

a înțelegerii,o dragoste pentru plai,patrie,relevînd unicitatea,splendoarea acestui colț de lume,chiar și prin poezia „Plaiul meu”,în care se dezvăluie și spiritul său încă trăind în copilărie dar și incomensurabila valoare a patriei și a dragostei pentru ea în formarea unei conștiințe respectuase la copii: „El mi-e drag pînă la stele/Și pîn’dincolo de ele”.Peziile pentru copii sînt specifice prin simplitatea și jucăușenia versului,care se aseamănă cu un dans zburdalnic care implică orice copil în aceasta:Drag îmi e sa-mi spui:/ „Floarea-soarelui,/Sora-soarelui/Soarea-soarelui”.Creația viereana stimulează și trezește în spiriul copilăresc dorința de a comunica cu natura,de a crede în atingerea unor înalturi relevate în versurile din poezia „Zmeul”:„Am un zmeu,am un zmeu/Ce sus zboară zmeul meu!/Bucuros e mîndrul soare:„Am primit și eu scrisoare”.Poetul sugerează copilului sfințenia ființei mamei,asemănînd-o cu soarele:„Mama ne mîngîe/Soarele lucește/Soarele e unul/Mama una este” sau relecată în versurile:„Și pe deal,și pe vîlcele/Zboara două rîndunele,/Dar nu-s ele rîndunele,/Ce-ale maicii mânușele/”.Întărirea și fundamentarea ideii de conștiință națională a fost datorată și promovării acestuia în poeziile pentru copii în care avea încredere sperînd în capacitatea și potențialul lor de a zugrăvi un nou popor român.Versurile sale:„Sînt multe țări pe lume/Ce-ncîntă și atrag/Dar plaiul meu anume/Îmi este cel mai darg”vor avea menirea de a trezi si a cultiva în copil un sentiment de prețuire a țării care-i așteaptă dragostea prin propriul exepmlu eului loric.Pentru creația poetului este specifică și lirica de dragoste în care poetul se manifestă ca un maestru cu debăcia de a dezvălui semnificații neobișnuite,pornind de la o simplitate.Poezia„Tu” este remarcabilă prin încărcătura semneficativă din ultimele versuri:„Să mor aș vrea întîiul,/Să vad ce-i zice tu”care dezvăluie ființa gata să moară doar pentru a cunoaște gîndurile iubitei.Eul liric vierean conștiintizează nemărginirea universului celor doi în care se vor aduna trăirile lor și clipele de adîncă revelație a lumii a amîndurora.În poeziile lui G.Vieru se identifică metafore ce conotează motivul iubirii ca valoare supremă.Iubirea în viziunea poetului este un fenomen fundamental,originar în crearea lumii și a valorilor,regăsite în versurile:„Dreptate-n lumea asta/Există totuși./Zidirea ei/Iubire o numim”.Din poezia„Rămîi”,dar și un timp în care lumea capătă alt contur,iar tot ce există în ea se transformă în elemente definitorii pentru lumea celor doi,și devin spații de trăire intensă:„Aceasta-i iubirea,îmi spuneam:/Clipa/Cînd toate se preschimbă/În nenumărate flori”.Ipostazele în care dragostea apare în ccreația poetului doar reflectă plinătatea trăirii eului percepția lumii în contextul iubirii,una dintre ele fiind imaginea unui leac divin,care și reprezintă titlul poezii.În poezie se regăsește și motivul blagian al luminii care amintește iubirea ca origine.Metafora „dulcele luminii mirt”în contextul versurilor:„Iubire/Tu cea ocrotită/De dulcele luminii mirt”evocă sfințenia ei ce merită să fie ocrotită și fragilitatea ei,dar pe lîngă acestea și frica eului de a o pierde în trecutul lumesc.În poezie există mai multe imagini ale iubirii,care și reflectă nelimitatul amalgam de viziuni generate și imposibilitatea de a o defini.Iubirea în viziunea eului este „Rau

de rouă sfîntă”,aceasta simbolizînd darul divin și puritatea iubirii.Prin tratarea acestor fundamentale valori ale existenței umane G.Vieru devine poet al neamului care a știut să audă mărturisirile și sentimentele acestuia,inspirînd fiecărui om acel dor de poezie și regăsire spirituală în versurile de iubire sau cele despre patrie.Pentru G.Vieru iubirea a fost viață,inspirație condiție de creație și existență:„Cu numele tău/Îmi stropesc ochii în zori”aceste versuri ilustrînd existența eului condiționată de iubire care devine un început al fiecărei zile,privirea prin care eul vede adevărata lume.Trăirea intensă prin iubire reprezintă o forță care-l transformă pe eul liric într-o persoană detașată,care crede în realizare ărin propriile forțe.Afirmația poetului:„Sînt om,pot iubi,deci pot totul”sugerează forța iubirii care îndrumă omul și-l apropie de înfăptuirea personală în cadrul lumii.Nimic nu este imposibil cînd în inimă trăiește și crește iubirea distrugătoare de obstacole.Dar nu numai iubirea e tema abordată în creația vieriană,mama e laitmotivul multor poezii care și zugrăvesc personalitatea literară a poetului.Ca ființă cu o majoră importanță,mama,se regăsește în poezia„Trei mari iubiri” în care mama apare ca o existență laolaltă cu graiul pămîntesc și femeia iubit:„Trei mari iubiri mă-ncălzesc/viațantreagă/Măicuța,graiul pămîntesc/Femeia dragă-Mama și prezența ei în viață poetul o definesc,fiind aceea bogăție îndeajunsă pentru poet.Cred că poezia„Făptura mamei”e poezia care încununează opera lui Vieru dedicată mamei,ea fiind ființa aeriană,divină,care e capabilă să„mergi călcînd/Pe semințele ce zboară/Între ceruri și pămînt”,metafora regăsită în acestea versuri,anunțînd supremația mamei.Poeziile în care este,într-un fel,glorificată și sacralizată mama sînt de o sensibilitate și o adîncime deosebită,influențînd și impulsionînd cititorul la meditație asupra vieții.Există poezii în care dragostea pentru iubităe desprinsă ruptă din dragostea pentru mamă,care totuși e gata în orice clipă să jertfească pentruu fii.În acest sens versurile:„Oh,de iubirea-mi mama/mai mult tot sărăcea,/dar furtul nu-l vede/ades se prefăcea”.Numai Vieru a știut cum să cioplească în viziunea fiecărui copil sufletul imens al mamei desprins din cer,din sfînt și soare.Înțelepciunea și adevărul ce mereu licărește în privirile mamei devin povețe vitale profunde,care devin proverbe:„De aur să numbraci vreodată/Cununi strălucitoare,/De n-ai purtat pe frunte/Cununa de sudoare”.Adresîndu-se fiului mama de fapt înrădăcinează în noi,cititorii niște norme etice esențiale.Mama la Vieru de vine un simbol integru,al începutului,al patriei,al graiului,al tuturor realităților ce marchează o existență umană. Vieru cu fața lui blajină și ochii plini de blîndețe și copilărie a fost rupt din dorurile poporului pentru a le eterniza în versuri și pentru a cristaliza crearea unui popor a valorilor morale adevărate.În fiecare poezie el a sădit un picur de înțelepciune însuflețind fiecare poezie.Este un poet al neamului pentru că ne-a lăsat poezii vii,mereu actuale,ce formează un tezaur de neprețuit cultural și moral.