Fam Mustelidae 1l203u

Referat Familia Mustelidae

 Lutra lutra(vidra)  Meles meles(bursuc)  Martes martes(jder de copac)  Martes faina(jder de stanca)

 Mustela lutreola(nurca)  Mustela putorius(dihor comun)  Vormela pergusna(dihor patat)

 Mustela nivalis(nevastuica)  Mustela herminea(hermelina)

 Toate speciile din subfamilia Canoidea au corpul lung

și șerpuitor, picioarele scurte, cu membrană interdigitală, coada lungă musculoasă și capul mic cu botul scurt. Lungimea vidrelor variază în jurul a 1 m, cântărind între 22 și 45 kg. Reprezentanții cei mai mari ai grupei sunt vidra de mare și vidra uriașă. Ca și celelalte mustelide, vidrele prezintă un dimorfism sexual, masculii fiind mai mari ca femelele. Animalele au o blană lucioasă cu părul scurt și des de culoare cenușie-brună cu un guler de culoare mai deschisă pe gât sau abdomen. Blana are un rol important de protecție fiind acoperit de un strat de aer termoizolant în apă. Vidrele pot să rămână sub apă timp de 8 minute, blocându-și în acest timp orificiile nărilor și urechilor.



 Vidrele sunt animale cosmopolite, lipsind

doar in Australia și insulele învecinate. Ele viețuiesc pe litoraluri stâncoase marine, pe lângă apele curgătoare și stătătoare, fiind înotătoare excelente. Ele ating pe uscat o viteză de 29 km/h. Vizuinele unor vidre sunt uneori dotate cu mai multe încăperi săpate la cel mult 500 m de malul apelor. Animalele își marchează teritoriul cu ajutorul glandalelor anale, masculii având un teritoriu mult mai mare decât femelele.

 Vidrele ca și alte mustelide, au un sistem

reproductiv poligam bazat pe teritorialitatea ambelor sexe. În interiorul teritoriului său, masculul controlează de la una la mai multe femele. Vidrele se pot reproduce pe tot parcursul anului iar puii se pot naște atât iarna cât și vara, dar femelele pot da viață la pui în general o dată la doi ani. Vidra are o gestatie prelungită (diapauza embrionară) și naște de la 2 la 4 pui, care vor sta în preajma ei pentru un an sau mai mult .

Vidrele sunt animale care sunt de obicei active ziua, dar unele dintre ele practică un mod de viață nocturn. Își fac rost de hrană din apă. Vidrele se hrănesc cu pește, broaște, crustacei și alte nevertebrate acvatice, cantitatea de hrană zilnică a unei vidre variind între 15 și 25% din greutatea corporală a animalului. Cantitatea necesară de hrană este influențată de anotimp. Cele mai multe vidre vânează între 3 și 5 ore pe zi. Masculii trăiesc solitari, căutându-și pereche numai în perioada împerecherii, iar femele se ocupă de creșterea puilor. Perioada optimă de vânătoare este considerată a fi 1 octombrie31 martie, cu toate că blana vidrei este valoroasă tot timpul anului. Se impușcă la pândă, cu arma lisă și cartușe de 3,5 – 4,0 mm.

 Viezurele sau bursucul are 60 până la 80 cm lungime și

coada de 15–20 cm. Este ușor de recunoscut datorită aspectului îndesat, al botului alungit și, mai ales, a dungilor albicioase care merg de la bot spre coadă. Totuși desenul blănii este destul de variabil. Are o inteligență uimitoare și un curaj remarcabil.  Dimorfismul sexual nu este evident. Nici puii nu se deosebesc prea mult de adulți, decât prin mărime. Viezurele trăiește 15 ani. Mormăie și pufăie când este atacat, plânge (țipă) când este prins - similar iepurelui.

Habitatul viezurelui este oarecum suprapus peste cel al vulpii, si este constituit de obicei din zonele de deal si campie, precum si marginea padurilor subcarpatice aflate în apropierea terenurilor cultivate. Sapa o vizuina cu 4-8 iesiri, pe versantii însoriti ai colinelor împadurite sau pe povârnisuri sterpe din câmpie, însa întotdeauna în locuri mai retrase.

Odata ce femela a intrat in calduri, si comportamentul sexual a bursucilor intra intr-o noua dimensiune a violentei. In primul rand, masculii care simt schimbarile hormonale ale femelelor, ajung sa poarte batalii feroce pentru accesul la nurii irezistibili ai frumoasei in alb-negru. Perioada de gestatie care se intinde pe 153-162 zile, femela naste, la adapostul vizuinii, un singur pui, rareori doi. Puiutii sunt nimic altceva decat replici mai mici ale adultilor, colorati asemanator si cu aceeasi doza nesfarsita de tupeu la purtator. Imperecherea are loc prin iulie-august. Femela fata o singura data pe an, prin februarie-martie, 3-5 pui, orbi, care vad dupa 9 zile si devin independenti dup? o jumatate de an.

 Omnivor fiind, hrana sa este constituita din

radacini, jir, ghinda, diferite seminte, porumb, struguri, fructe de padure, melci, insecte, rame, pui de iepuri, pasari, oua. Ii place si mierea de albine. Toamna consuma multe fructe, in special de padure, precum si cartofi, sfecla, porumb si alte cereale, ingrasandu-se excesiv, pregatindu-se astfel de iernat. Fiind consumator de oua si pui din cuiburi si de pe sol, e foarte pagubitor in fondurile de vanatoare unde se face o cultura intensiva a fazanului sau a potarnichilor.  Perioada de vanatoare este 1 august-31 martie

 Jderul de copac sau jderul de scorbură, este un mamifer

carnivor nocturn din familia mustelidelor, cu blană brunăroșcată și puf ce bate spre galben și cu o pată alb-gălbuie la gât și o coada neagră. Are greutatea de până la 1,0 1,5 kg. Trăiește 10-12 ani.  Este răspândit în Europa (inclusiv în România și Republica Moldova), Asia Mică, nordul Irakului și Iranului, Caucaz, Siberia de Vest. În România este răspândit în toate pădurile țării, este mai frecvent întâlnit la munte, până la limita vegetației forestiere; este găsit însă și în câmpie în păduri.

 Imperecherea are loc in

perioada de sfarsit a verii (iulie, august); dupa 9 luni, puii, in numar de 25, sunt crescuti de femela, pana la varsta de 3-4 luni, cand devin independenti. In prima luna de viata, puii au par de culoare cenusie albastruie, acesta fiind inlocuit cu altul, de culoare similara ca al adultilor.

Jderul de copac se hrăneşte cu iepuri, şoareci, veveriţe, cu ouă, uneori fructe, miere de albine, insecte mari; distruge cocoşii şi găinuşele de munte. Potrivit legii fondului cinegetic si a protectiei vanatului, din anul 1996, vanarea in tara noastra a jderului de copac este permisa in perioada 15 septembrie 31 martie.

 Jderul de stanca sau beica (Martes foina) este un mamifer

carnivor nocturn din familia mustelidelor, cu blană prețioasă, de culoare brun-închis, cu nuanțe spre violaceu, cu puful alb, și o pată pe piept albă cu prelungiri pe cele două picioare anterioare. Are greutatea de 0,9-1,2 kg. Trăiește 10-12 ani.  Este răspândit în Europa și Asia Centrală, inclusiv în România și Republica Moldova. Preferă pădurile întinse și liniștite din zona de deal, se întâlnește frecvent și în zona de câmpie și în Lunca Dunării și în apropierea de localități sau chiar în localități

Împerecherea are loc pe la mijlocul verii, în lunile iulieaugust. Gestația durează 8 luni și jumătate. Femela fată 27 pui, orbi până la vârsta de 3-4 săptămâni. Se hrănește cu șoareci, șobolani, iepuri, păsări de curte, fructe de pădure. Jderul de piatră produce mari daune printre păsările de casă, făcând adevărate masacre printre ele. Omoară găinile una câte una rupându-le capul, iar apoi le suge doar sângele și le mănâncă creierii, abia de mai gustă altceva din ele. După ce se satură de sânge, uneori se culcă și doarme în mijlocul orătăniilor omorâte de el. Perioada de vanatoare 15 septembrie – 31martie

 Nurca Europeana (Mustela lutreola) este una dintre cele

mai rare mamifere de pe continentul european. In prezent, mai exista populatii izolate in Franta, Belarus, Rusia si Romania.  Delta Dunarii este unul dintre ultimele refugii ale acestei specii. Aici exista o populatie cu sanse mari de supravietuire.  Nurca are blana in totalitate maro, cu exceptia buzelor. Acestea prezinta niste pete albe. Dimensiunea si dispunerea lor variaza.  Specialistii apreciaza ca in Delta Dunarii populatia de nurca numara 300-400 de exemplare.

 Nurca devine matură sexual la vârsta de 9 luni; se

împerechează în a doua jumătate a lunii aprilie şi prima jumătate a lunii mai; durata gestaţiei fiind de 63 zile. Numărul de pui este 3-7 care încep să vadă numai după 30-35 zile; părăsesc culcuşul după 4 săptămâni şi devin independenţi la vârsta de 2-3 luni. Este deci un animal destul de prolific, în ce priveşte sociabilitatea, ea poate fi întâlnită atât în grup cât şi individual.  Se hrănește atât cu viețuitoare acvatice cât și cu mamifere

și păsări mici. Este unul dintre puținele mamifere răpitoare care își face provizii. Acest proces se întâmplă toamna când adună 10-12 kg de mâncare.  Vanatoarea este interzisa.



Dihorul (Mustela putorius) este un carnivor de mici dimensiuni aparținând familiei Mustelidelor, răspândit în majoritatea Europei, nordul Africii și Asia occidentală. Dihorul a fost îmblânzit încă din timpuri străvechi, aproximativ acum 2500 ani, pentru vânătoarea de iepuri de câmp, astfel obținându-se subspecia Mustela putorius furo.



Dihorul are un corp subțire și flexibil, cu picioare scurte adaptate mișcării rapide în pădure printre copaci, tufișuri și în vizuinele rozătoarelor și iepurilor cu care se hrănește. Capul este mic, lat și turtit cu urechi mici și rotunde. Lungimea trupului fără coadă este de 30–50 cm, iar lungimea cozii este de alți 10–20 cm. Greutatea dihorilor variază în funcție de sex, un dihor mascul ajunge la maturitate în jurul greutății de un kilogram în schimb o femelă cântărește la maturitate 650-850 g. Culoarea blănii variază între cenușiu, maro sau bej pe spate cu lăbuțele și burta de culoare neagră. În jurul botului și în vârful urechilor prezintă niște dungi albe în dosul ochilor. Maxilarul prezintă 34 de dinți.

 În România și Republica Moldova este destul de răspândit, trăind în apropierea

așezărilor umane, atât la munte cât și la șes.[9] Este mai puțin întâlnit în interiorul pădurilor și în Bărăgan. Dihorul poate trăi în orice zonă unde își poate face o vizuină și de unde să-și procure hrana: păduri, zăvoaie, lunci, zone stâncoase, pajiști.

 Dihorii se hrănesc cu animale mici

precum: șobolani, iepuri, cârtițe, p ăsări, reptile, amfibieni și crustace e; pești. Pe lângă acestea își mai completează meniul cu semințe, unele fructe, viermi, larve, insecte și ouă. În cazul ouălor, obișnuiește să nu le spargă, ci doar le găurește bând conținutul acestora. Talia joasă și flexibilitatea le permite să vâneze oriunde, chiar și sub apă. Localizează prada cu ușurință datorită auzului fin, acuității vizuale, dar mai ales datorită mirosului. Are obiceiul de a aduna provizii în vizuină.  Dihorii sălbatici provoacă pagube mari în gospodăriile țărănești prin faptul că vânează păsări de curte, iepuri și alte animale mici precum și pentru terenurile de vânat mic.

Dihorii sunt animale singuratice, ele trăind împreună cu alți membri ai speciei sale doar în timpul împerecherii și a creșterii puilor. Perioada de împerechere este cuprinsă între lunile februarie și aprilie, perioadă în care masculii își lasă obiceiurile nocturne, devin agresivi și pot fi observați cu ușurință țipând sau luptându-se cu alți masculi. Când un mascul devine învingător se apropie de femelă și o supune cu o mușcătură de ceafă, copulând-o în timp ce scoate niște țipete caracteristice. După 6 săptămâni de la copulare se nasc între 3 și 12 pui goi, complet neputincioși. Puii încep să deschidă ochii la patru săptămâni de la naștere iar la sfârșitul celei de-a șaptea săptămâni femela îi va înțărca. Puii încep să devină independenți după 2-3 luni, dar nu se pot reproduce decât peste 9 luni sau chiar 2 ani. Se vaneaza in perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma lisa si cartuse de 2,5 -3 mm.

 Acest dihor are lungimea corpului 20-30 cm, prezinta o

coada stufoasa, picioare scurte, urechile destul de mari, rotunjite la varf si pe margini albe. Parul de pe corp este mai scurt decat cel de pe coada. Capul este roscat-intunecat, deasupra ochilor avand o fasie transversala alba, iar pe laturile gurii are tot o fasie alba. Abdomenul este negricios iar coada cenusie.

 Sunt raspandite in partea centrala si sudica a Asiei,

Bulgaria, Rusia, China. La noi, dihorul patat este cunoscut in Dobrogea. Este un animal ce se gaseste in stepa, locurile arate, culturile agricole. Traieste rar prin vaile raurilor, pe langa asezarile omenesti si prin gradini.  Se hranesc cu hamsteri, veverite, soareci, iepuri de camp.  Inperechere are loc intre lunile martie-iunie; perioada de gestatie poate fi lunga, de 243-327 zile. Puii pleaca dupa 61 de zile de langa mama (femela).  Se vaneaza in perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma lisa si cartuse de 2,5 -3 mm.

 Nevăstuica (Mustela nivalis) este o specie de animale

carnivore din genul Mustela, familia Mustelidae. Nevăstuica este cel mai mic mamifer carnivor și este nativă din Eurasia, America de Nord și Africa de Nord.  Caracteristica morfologică a nevăstuicii este corpul lung și suplu, cu picioare scurte în raport cu lungimea trupului. Corpul este acoperit pe partea dorsală de o blană de culoare brună, iar ventral de culoare albă gălbuie. La unele specii se schimbă culoarea blănii în funcție de anotimp. Nevăstuica este foarte asemănătoare cu hermelina, însă este de dimensiuni mai mici.

 Destul de des este întâlnită în zone populate sau chiar în

grajdurile cu vite. Este iute ca o săgeată, mereu vioaie, mlădioasă, are gheare ascuţite şi dinţi foarte subţiri şi ascuţiţi, îşi poate modela corpul în funcţie de locul prin care trebuie să intre. Omoară mai mult decât îi trebuie să mănânce.  Perioada de imperechere incepe primavara, in aprilie si se termina in iunie. Perioada de gestatie dureaza intre 34 si 37 de zile. In general, intr-un cuib se nasc 5-7 pui. Micutii sunt crescuti doar de mama. Se nasc golasi si orbi. Dupa 4 zile le creste parul si la 24 de zile pot vedea. La 49 de zile vor fi intarcati. Ating maturitatea sexuala la 4 luni. Speranta de viata in salbaticie este foarte mica: rar unele exemplare depasesc 2 ani. Majoritatea mor in primul an de viata.

Nevastuica este un pradator feroce, capabil sa intre in vizuina prazii, fapt ce putini pradatori sunt in stare. Cateodata nevastuica isi urmareste prada prin labirinturile subterane sapate de aceasta, pentru a junge direct la camera principala, unde sunt puii. Se hraneste cu rozatoare mici precum soareci, lemingi, cartite, gerbili si altele asemenea. Rareori prinde pasari, pesti, reptile, oua. Unele nevastuici vaneaza si iepuri, care sunt de 10 ori mai mari ca ele. Cel mai adesea puii de iepure cada prada nevastuicilor. Nevastuica are stomacul foarte mic (nu poate ingera mai mult de 3 g) si un ritm metabolic accelerat, ceea ce face ca animalul sa manance de cel putin 10 ori pe zi. Vaneaza atat ziua, cat si noaptea. Se vaneaza, absolut intamplator, in perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma lisa si cu alice de 2,0 - 2,5 mm.

 Hermină[2] sau hermelină[3] (Mustela erminea) este o

specie de animale carnivore din familia Mustelidae, nativă din Eurasia și America de Nord, deosebită de nevăstuică prin dimensiunea mai mare a corpului. Herminele au blană prețioasă, de culoare cafenie vara, și albă, fină și lucioasă iarna. Sunt de talie mică, având corpul alungit și subțire, de până la 32 cm. Picioarele-i sunt scurte, iar coada (al cărei vârf este negru) măsoară între 6,5 și 12 cm. Începând cu sfârșitul secolului al XIXlea, herminele au fost introduse în Noua Zeelandă pentru a controla populația de iepuri sălbatici, însă au avut un impact devastator asupra populației locale de păsări.

 Prefera luncile, dar si padurile cu poieni, terenurile cu

maracini si stufarisurile, de la munte pana pe litoral. In aceste terenuri isi alege adapostul in adancituri naturale de teren, cariere de piatra, constructii parasite,vizuini de iepuri de vizuina, gauri de bizami etc. La nevoie isi sapa si singura vizuini.  Perioada de imperechere nu este clar determinata. Inprincipal se imperecheaza in februarie-martie. Conform opiniei unor autori ar mai exista o imperechere si in iunie-iulie. In primul caz, gestatia dureaza 8 saptamani, iar in al doilea ar dura 8-9 luni, cu o lunga perioada de dezvoltare latenta a fatului. Fata in mai-iunie, cate 4-7 pui, mici si orbi. Puii devin independenti la 3-4 luni si maturi sexual la aproape 2 ani.

 Hrana este constituita din :soareci, pasari mici, oua,

broaste, pesti, pui mici de iepure,etc. Este curajoasa si ataca animale mult mai mari decat talia ei.  Se vaneaza, intamplator, intre 15 septembrie-31 martie, cu arma lisa si cu cartuse de 2,0 - 2,5 mm. Poate fi ademenita imitand chitaitul soarecilor. Blana alba de iarna este considerata semivaloroasa si constituie trofeu neconventional.