Civilizatia Sumeriana 1x511g

CIVILIZAŢIA SUMERIANĂ

1

Cuprins 1. Originea sumerienilor....................................................................... pag. 3 2. Agricultura – mod de viata............................................................. pag. 3 3. O nouă formă de organizare - orasul-stat ........................................ pag. 4 4. Regi sumerieni.................................................................................. pag. 5 5. Religia sumeriana............................................................................. pag. 6 6. Sarbatori si sacrificii......................................................................... pag. 7 7. Limba si literatura sumeriana........................................................... pag. 8 8. Scolile si educatia............................................................................. pag. 9 9. Arta sumeriana................................................................................. pag. 10 10. Disparitia unui popor... pastrarea unei culturi................................. pag. 10 11. Misterioasa mostenire a sumerienilor............................................. .pag. 11 12. Bibliografie...................................................................................... pag. 13

2

CIVILIZAŢIA SUMERIANĂ 1. Originea sumerienilor Este dovedit deja că cea mai veche civilizaţie de pe pământ este cea sumeriană. În regiunea Mesopotamiei civilizaţia unică a sumerienilor a apărut mai mult de 6.000 de ani în urmă şi a avut toate semnele ale civilizaţiei foarte dezvoltată. Erau o populaţie indo-europeană, vorbind o limbă aglutinantă, asemănătoare limbii turce vechi. Sumerienii erau un popor nonsemitic, fiind astfel un popor migrator. Poporul sumerian s-a așezat pe teritoriul Mesopotamiei și au început să locuiască în zonele fertile irigate de râurile Tigru și Eufrat. Sumerienii la început erau simpli fermieri care călătoreau dinspre nord spre sud după care au început să construiască orașe-state. Sumerienii erau de asemenea pescari care locuiau dea lungul văii Eufratului sau a Tigrului așa cum fac unii arabi din zilele noastre. Această cultură a contribuit la o fuziune agrară cu agricultorii din nord, creând astfel o limbă sumeriană și o civilizație. După transcrierea tăbliţelor sumeriene devine clar că civilizaţia sumeriană a posedat o serie de cunoştinţe moderne. Sumerienii aveau cunoştinţe despre chimie, astronomie, matematică, medicină pe bază de plante. Cel mai interesant este faptul că sumerienii au folosit un sistem numeric ternar care, în lumea modernă este utilizat pentru a crea un computer şi au operat cu numere Fibonacci. Sumerienii antici erau un popor extrem de civilizat şi acest lucru indică organizarea istraţiei publice. Ei aveau organe alese, precum şi o judecată cu juriu şi multe altele, care corespund statului modern. 2. Agricultura - mod de viaţă Ei locuiau în așezări construite din lut și cărămidă arsă. Casele erau mici și în interior existau doar rogojini. Hrana era simplă, iar berea era obținută din orz. Cultivau cereale, legume și fructe, creșteau animalele (capre, oi, vite). Printr-o muncă tenace, sumerienii au asanat mlaștinile și au construit un sistem ingenios de canale de irigații. În cultivare foloseau plugul tras de boi, seceri de argilă, piatră, aramă sau bronz. Pe la anii 5000 î.H. sumerienii dezvoltaseră deja o agricultură intensivă, cuprinzând mono-culturi, irigaţii şi folosirea unei forţe de muncă specializată, mai ales de-a lungul cursurilor de apă cunoscute astăzi ca Shatt al Arab, din delta

3

golfului Persic până la confluenţa Tigrului cu Eufratul. În urmă cu 3-4000 de ani Mesopotamia era mult mai fertilă decât astăzi. Agricultura sumeriană era dependentă de irigaţii. Irigaţiile erau efectuate prin sisteme de tipul ciuturei, canale, puţuri, baraje şi rezervoare. Inundaţiile frecvente şi violente ale Tigrului şi, mai puţin, ale Eufratului, făceau ca munca pentru repararea şi menţinerea acestui sistem de irigaţii să fie vitală. Depunerile trebuiau înlăturate permanent, iar canalele erau foarte des refăcute sau înlocuite. Autorităţile acelei epoci impuseseră fiecărui individ corvoada lucrului la întreţinerea canalelor; totuşi, cei bogaţi aveau posibilitatea de a plăti un înlocuitor. După sezonul de inundaţii, după echinoxul de primăvară şi după Akitu (sărbătoarea noului an), fermierii îşi inundau canalele şi apoi scurgeau apa. Apoi puneau bivolii să calce în copite şi să taseze pământul, omorând astfel şi buruienile. Nivelau apoi pământul cu târnăcoapele. După uscare săpau (desţelenire, afânare a solului), arau şi grăpau (mărunţire) pământul de trei ori, apoi îl săpau din nou, pentru a pulveriza bulgării de pământ, înainte de a planta seminţele. Din păcate, rata mare de evaporară ducea la mărirea salinităţii pământului. La un moment dat agricultorii sumerieni au renunţat la grâu pentru orz, plantă mult mai tolerantă în ce priveşte sarea, acesta devenind recolta lor principală. Sumerienii recoltau primăvara, lucrând în echipe de câte trei persoane, care constau dintr-un cosaş, un legător şi un mânuitor de snopi. Fermierii foloseau căruţe în care se separau spicele de tulpini, iar apoi acestea se îmblăteau pentru a desprinde boabele. Acestea se separau de pleavă prin aruncare în aer, operaţiune ce permitea vântului să alunge impurităţile uşoare, separându-le de boabe. 3. O nouă formă de organizare - orasul-stat Datorită dezvoltării agriculturii, Sumer, a devenit una dintre cele mai bogate regiuni ale vremii. Astfel, în jurul anului 3000 i.Hr. Folosindu-se de capacităţile intelectuale şi financiare, sumerienii au început să se organizeze în orase-stat mari în sudul Mesopotamiei ce controla pe atunci zone de sute de kilometri. Numele acestor oraşe vorbesc de un trecut îndepărtat şi ceţos: Ur, Uruk, Lagash, Eridu. Sumerienii erau tot timpul în război cu alte popoare pentru apă, care era o resursă rară şi valoroasă. Rezultatul în timp a acestor războaie este creşterea acestor orase-state, o dată ce statele puternice le înglobau pe cele mici. În centrul acestor oraşe sumerienii construiau turnuri care aveau forma unor piramide înalte denumite ziggurate. Regele, care era și mare preot, (după alte surse regele şi preotul erau persoane diferite) oficia ceremonii religioase și efectuă 4

sacrificii în templul situat în vârful turnului. Zigguratul era împărțit în șapte etaje, deoarece sumerienii credeau că zeii coborau din cer în șapte zile. Oraşele-stat erau înconjurate de ziduri uriaşe pentru a se proteja de invadatori, dar deţineau şi armată proprie. Aceste oraşe aveau istraţie proprie. Din punct de vedere economic, comerţul se realiza în interiorul fiecărui oraş. În acelaşi timp conflictele se ţineau lanţ, intre cetăţile (oraşele) rivale. Mişcările de trupe nu erau împiedicate nici măcar de obstacolele naturale greu de trecut: munţi, fluvii etc. Soldatul sumerian nu era un profesionist. Venea din rândul ţăranilor sau meşteşugarilor. Cel care îi mobiliza era regele. Dispuneau de o cască din piele, un scut care le acoperea aproape tot corpul, o lance cu vârf din bronz sau o bardă, o spadă curbată sau o măciucă. Luptau în sandale sau în picioarele goale. Învingătorii se întorceau cu prizonierii de război pe care-i transformau în sclavi. Cadavrele erau strânse grămadă pentru a oferi învinşilor o imagine cât mai terifiantă.

4. Regi sumerieni La fel ca majoritatea civilizaţiilor de la vremea aceea, sumerienii erau conduşi de regi. Aceştia conduceau fiecare cetate (oraş-stat). Textele prezintă oraşele ca aparţinând zeilor, fiind tratate drept proprietăţi ale acestora. Zeii erau adevăraţii regi ai oraşelor. Regii “văzuţi”, erau reprezentanţi ai zeilor, ei primind puterea de la aceştia, iar scopul regilor este de a aduce la cunoştinţă şi de a impune populaţiei ordinele acestora. Dar, pe lângă rolul de reprezentanţi ai zeilor, regii mai aveau şi îndatoriri mai “pământeşti”, îndatoriri istrative: dădeau legi şi dispoziţii, declarau război, etc. În cazul conflictelor dintre regi sau oraşe, se pare că zeii aveau rol de mediatori, iar cuceririle unui rege erau considerate a fi de fapt ale zeului protector, “regele văzut” fiind de fapt servitorul divinităţii. Printre cei mai importanţi regi ai sumerienilor se numără Urukagina din Lagas (2378-2371 î.Hr.) pare să fi fost unul dintre cei mai interesanţi regi din istoria Sumerului. El a început o serie de reforme sociale punând bazele unui set de reguli și legi istrativ-politice. Urukagina era iubit de către clasa săracă cărora le-a şters datoriile, dar în acelas timp şi urât de către preoţii cărora le-a redus veniturile. Această ură din partea preoţilor a dus mai târziu la forţarea acestuia de a părăsi tronul în defavoarea lui Lugal-Zaggesi din Umma care cucereşte oraşul Lagas. În următorii 25 de ani va străluci Lugal-Zagessi din Umma, care va supune toate cetatile-state sumeriene, mutându-şi capitala la Uruk. Lagaş a avut o ultimă perioadă de prosperitate în timpul 5

celor 20 de ani de domnie a lui Gudea. Mai puţin preocupat de lupte şi cuceriri, el a reuşit să construiască un sistem de irigaţie şi temple închinate zeilor. Statul sau va fi preluat de Sargon din Akkad. Un alt rege important este şi cel al oraşului Ur, Ur-Nammu, care a dat legi privitoare la organizare și istrare, ridicând astfel standardul vieții orașului. Prin anii 1958-1916 î.Hr. Hammurabi a unit aceste ținuturi și a înființat Imperiul Babilonian printr-o sinteză sumero-akkadiana. De acum înainte sunt cunoscuți ca un singur popor, cu o singură limbă formând o singură civilizație. Hammurabi a fost regele care a oferit poporului un set de reguli, ceea ce îl caracterizează ca un împărat înțelept și un bun conducător militaropolitic.

5. Religia sumerienilor Sumerienii erau adepții unei religii politeiste caracterizată de zei și zeițe antropomorfe reprezentând forțe sau prezențe din lumea materială, un concept foarte mult utilizat în mitologia greacă de mai târziu. Zeii au creat inițial oamenii ca servitori pentru ei înșiși, dar i-a eliberat atunci când a devenit prea greu să-i mai controleze. Oamenii credeau în ZI (spirite) cărora le slujeau organizând tot felul de ceremoniale păgâne. P anteonul sumerian foarte numeros şi variat venea din acea credinţă a lor că sunt înconjuraţi de nenumăraţi zei, duhuri, genii bune şi rele care conduc viaţa lor zilnică, le hotărăsc soarta. Divinităţile sumeriene cuprinse în „listele” alcătuite în şcoli, în „listele” de ofrande şi jertfe aduse acestora şi întreg panteonul foarte numeros şi variat s-a dezvoltat treptat, nefiind o apariţie populară întâmplătoare, ci mai ales opera preoţilor sumerieni. Alţi zei sunt chiar invenţii teoretice ale unor teologi care doreau să-i înconjoare pe zei cu fii, rude şi slujitori, zei de mâna a doua sau rang secundar. Zeii, cei ce supravegheau şi conduceau lumea, deşi rămâneau invizibili, aveau în sarcină un element al Universului pe care l-au creat şi îl considerau un domeniu rezervat mai întâi lor, zeilor. Din descoperirile din ultima sută de ani a numeroaselor tăbliţe, pe lângă „cataloagele” şi „listele” cu zei, este clar că sumerienii cunoşteau pe nume încă din mileniul al III-lea î.d.Hr. Sute de zei. Dintre aceştia primul loc, ca zei principali, îl ocupă cei patru zei creatori: An, Enlil, Enkki şi zeiţa Ninhursag. An era personificarea cerului unde şi locuia. Deşi nu se bucură de o cinstire şi un cult prea răspândit, având locul principal de cult la Uruk, totuşi era socotit „zeu suprem”, suveranul suprem al panteonului. Enlil, zeul aerului şi al atmosferei, dar şi al vântului, cel ce a despărţit cerul de pământ, devine zeitate principală, deţinând locul prim în cult şi în mituri. Enkki 6

sau Ea ca fiu al zeului cerului An, numele său semnifică „stăpân al pământului”, adică partea din străfund a pământului unde locuiesc zeităţile Anunnaki, în acel ocean, Apsu, de unde izvorau toate apele. De aici calitatea sa de domn şi stăpân al apelor dulci, Apsu, de unde izvora apă atât de binefăcătoare pentru viaţă şi rodnicia pământului. Oamenii mergeau la templele prostituatelor care își ofereau trupul unor practici păgâne pentru a menține echilibrul în societate între bătrâni, tineri și copii. Astfel, fiecare bărbat femeie, tânăr și copil trebuia să-și venereze zeul cum putea el mai bine. Fiecare oraș a avut propriul său zeu suprem. Temple închinate zeilor sunt întâlnite în toate orașele sumerienilor. Fiecare oraș avea un templu cu un mare preot în frunte și o zeitate supremă. Existau și alte temple pentru celelalte zeități dar templul principal caracteriza zeitatea supremă din acel oraș. Templele sau locurile sfinte ale sumerienilor. Fiecare zeu îşi avea reşedinţa proprie şi un domeniu care îi aparţinea, atât în cer, cât şi pe pământ. În aceste locuinţe zeii trăiau ca nişte regi, alături de soţiile lor, de concubinele lor, de fiii şi de fiicele lor şi de alaiul de servitori. Membrii “familiei” divine erau onoraţi de sumerieni în “capelele” templelor. Pentru această era nevoie de un personal numeros care să îngrijească templele şi clădirile din jur, ce constituiau domeniul zeului; acest personal se ocupa de curăţirea statuilor, de rugăciunile care se făceau pentru fiecare membru în parte al casei zeului; de asemenea, ei strângeau ofrandele aduse cu ocazia sărbătorilor de către sumerieni. În fapt, în perioada proto-sumeriană, templul era un organism foarte complex, ce oglindea o mentalitate proprie acestei perioade. 6. Sărbătorile şi sacrificiile O mărturie sensibilă a vieţii religioase a sumerienilor o constituie sacrificiile. Acestea se făceau în vremea sărbătorilor anuale şi a celor lunare. Astfel: în epoca sumeriană, de Anul Nou se făcea o sărbătoare în cinstea zeiţei Baba, în oraşul Lagash. Era vorba de o sărbătoare care dura trei zile, în timpul cărora se aduceau jertfe zeiţei. La Ur, sărbătoarea Anului Nou se făcea de două ori: prima dată, la începutul primăverii – care era de fapt începutul anului; cea de a doua, avea loc în luna a şasea, adică la începutul toamnei. Asemenea procesiuni aveau loc în cele trei mari oraşe sumeriene: Ur, Ninsun şi Shubaru. Cu ocazia acestei sărbători, la templu erau aduse cantităţi mari de cereale şi multe animale ce aveau să fie sacrificate. La Ur, se sacrificau şi animale mari şi animale mici, pentru fiecare zeu în parte existând un anume animal şi o anumită cantitate de grâne ce erau oferite. Nu se ştie dacă aceste animale erau arse în totalitate pentru că zeul să se hrănească cu mirosul de carne prăjită sau dacă 7

o parte din această ofrandă era consumată de preoţii care ofereau sacrificiul. În cursul unui an, mai erau şi alte sărbători care se celebrau prin rugăciuni şi sacrificii de animale şi de cereale. Tot aici, aveau loc mari sărbători în cinstea zeiţei Baba; la Nanse, erau sărbătorile se-ku şi bulug-ku, fiecare durând şapte zile, timp în care erau sacrificate foarte multe animale mari şi mici. În luna a şasea, la Nippur, era sărbătoarea care dădea chiar numele acestei luni calendaristice: ezen-kinNinni sau lună sărbătorilor lui Ninni. Pe tăbliţele descoperite, s-au găsit înscrise sacrifiicile aduse cu această ocazie zeităţii. În luna a opta, luna irigaţiilor – apin-du – la Nippur, avea loc o mare sărbătoare, cu jertfe aduse în cinstea lui Enlil şi Ninlil. În luna a şaptea, la Uruk, erau sacrificate animale în templul lui Nana. Este foarte greu să enumerăm toate sărbătorile sumeriene, pentru că erau multe şi diferite de la un oraş la altul. Este de reţinut faptul că semerienii îşi cinsteau zeităţile prin aducerea de sacrificii animale şi cereale şi că ei considerau că zeul ia parte la aceste sărbători şi, prin sacrificii, ei câştigă bunăvoinţa zeului sau îşi exprimă recunoştinţa pentru ajutorul dat în anumite situaţii. 7. Limba şi literatura sumeriană Limba sumeriană era aglutinantă, non-semitică, compusă din mai multe dialecte. Ea împărtăşea elemente care apar în mai multe limbi, dar nu poate fi raportată cu certitudine la vreo familie lingvistică cunoscută. În sumeriană, noţiunile noi se formau adăugând prefixe la rădăcina cuvintelor. Literatura sumeriană iniţială fusese orală, dar prin anii 2.600 î.e.n., pe la începutul domniei regelui Mesilim din Kiş, dorinţa de a consemna creaţiile literare a obţinut câştig de cauză. Dată după care textele sumeriene sunt scrise în oraşul Ur, pe Eufrat, în sudul Sumeriei, la Lagaş şi Uruk. Din această epocă ne-au rămas texte istorice sumeriene, texte istrative, lirico-religioase şi mitologice. Una dintre trăsăturile caracteristice ale literaturii sumeriene este faptul că autorii săi insistau în a-şi păstra anonimatul. O altă trăsătură este aceea că operele literare sunt orientate spre proslăvirea zeilor și a regalităţii, ca expresie a voinţei istrative a zeilor. Mai menţionăm o trăsătură caracteristică: poezia sumeriană nu se bazează pe rime sau accente, ci pe paralelismul membrelor, adică al părţilor frazelor, ideile se repetă sau alternează în două-trei strofe, aşa cum va face şi poezia evreiască de mai târziu. Primul om care refuză să se mai confunde cu marea masă de creatori literari anonimi este Enheduanna, fiica marelui rege Sargon I (cca. 2350 î.e.n.). Pentru a avea pace în Sumer în timp 8

ce se războia cu alte regate, Sargon a făcut mişcarea dibace de a-şi impune fiica, pe prinţesa Enheduanna ca mare-preoteasă a cetăţii Ur. Această prinţesă-preoteasă a fost primul autor cunoscut pe nume din întreaga lume, cu certe înclinaţii spre teologia sistematică, şi o poetesă excepţională care a lăsat în urmă o serie de opere literare valoroase, de genul imnurilor şi proslăvirilor zeilor. 8. Şcolile şi educaţia Într-o societate tradiţionalistă cum este societatea sumeriană, cele mai multe dintre meserii se transmiteau din tată în fiu, iar instruirea forma perioada de ucenicie. Educaţia scribilor se înscrie în aceeaşi linie, numai că referitor ia această au rămas foarte multe documente scrise. Primele şcoli au fost o continuare firească a sistemului de scriere cuneiformă conceput de sumerieni în jurul anului 3500 î.Hr., iar primele manuale, descoperite în oraşul sumerian Erech, au constat din câteva sute de tăbliţe dreptunghiulare de lut, multe dintre ele conţinând liste de cuvinte ce trebuiau studiate şi memorate. Pe la mijlocul mileniului al treilea î.Hr., în Sumer existau mai multe şcoli pentru copii şi adolescenţi, iar fiecare elev învăţa în primul rând cum să scrie cu pictograme. Miile de tăbliţe care au fost traduse până în prezent ne oferă o imagine edificatoare asupra gradului de complexitate a sistemului şcolar sumerian. Şeful unei şcoli sumeriene era numit “ummia” (“expert” sau “profesor”), deşi i se mai atribuia şi numele de “părinte al şcolii”, în vreme ce elevilor li se spunea “fiii şcolii”. Asistenţii lui ummia erau “fraţii cei mari”, ale căror îndatoriri constau în compunerea de texte pe care elevii aveau obligaţia să le copieze pe tăbliţe şi în verificarea temelor acestora. O altă fază a învăţământului era scrierea după dictare: profesorul dicta, elevul repeta mai întâi oral şi apoi scria. În alte cazuri, elevul primea un manuscris, pe care îl copia, după care colaţiona cu mare grijă tăbliţa sa. Operele copiate de acest fel aparţin unor genuri foarte diferite. Unele aparţin literaturii, altele mitologiei; sunt imne, epopei, lamentaţii, dezbateri, etc. De asemenea, erau copiate scrisorile istorice şi aşa se face că a ajuns până la noi corespondenţa unor suverani sumerieni, în special a monarhilor din a IlI-a dinastie Ur şi a unor regi amoriţi de la Larsa. De asemenea, elevii aveau obligaţia de a copia inscripţiile regale comemorative. În afară de acestea, 9

elevul învăţa noţiuni de drept, de matematici, sistemele de măsură, pentru a putea face faţă cerinţelor meseriei de scrib. Educaţia sumeriană implica o muncă asiduă. Elevii trebuiau să vină la cursuri în fiecare zi, de dimineaţă până seara, vacanţele fiind stabilite de către profesorul şcolii respective. Uneori, şcolile nici nu acordau vacanţe. Educaţia începea de obicei în copilărie şi continuă până spre începutul maturităţii, materiile de predare fiind axate pe teme religioase, economice, istrative şi literare. Aceasta se încheia doar atunci când elevul era declarat un om educat. Femeile nu aveau dreptul să urmeze şcoala. Activitatea şcolilor sumeriene nu se limita doar la învăţământ sau la copierea şi studierea operelor din trecut, ci tot aici se compuneau şi opere religioase sau literare. Şcolile au devenit astfel şi adevărate centre de creaţie literară. 9. Arta sumeriană Nu se cunosc foarte multe detalii despre arta sumeriană,

excepţie

făcând

templele ori monumentele care au rămas în picioare până acum. Picturi

de

pe

vremea

sumerienilor nu se găsesc, în mare datorită faptului că acestea au fost afectate de trecerea timpului şi a elementelor naturale. Au fost, însă, găsite elemente care să ateste faptul că pictura era o formă de artă în timpul civilizaţiei sumeriene. Pictura ornamentală practicată de summerieni a avut rol de a împodobi palatele şi templele. Ornamentele erau florale,

geometrice, reprezentând oameni şi animale. Culoarea

dominantă a acestor picturi era roşul pe fond negru. Printre elementele de arta sumeriană care s-a păstrat până în prezent se numara sculpturi sau inscripţii pe templele închinate zeilor. De asemenea obictele de podoabă au fost nelipsite: brăţări, diademe, inele etc, încrustrate cu aur.

10. Dispariţia unui popor... păstrarea unei culturi În jurul anului 2350, semitul Sargon I, numit şi Sargon cel Bătrân, suveranul Akkadului, porneşte o campanie împotriva Sumerului şi obţine o victorie totală. Regatul akkadian avea să se întindă până la Golful Persic. Alături de alte cetăţi din delta fluviului, Ur – cetatea în care se va 10

naşte, peste cinci sute de ani de la aceste evenimente, Avraam – avea să cunoască o nouă perioadă de înflorire: suveranul semit al Akkadului îşi avea palatul şi istraţia prin apropiere; capitala Akkadului este stabilită la Agade. La scurt timp după cucerirea Sumerului de către akkadieni, se va petrece un fel de simbioză a acestor două civilizaţii ieşite din două popoare foarte diferite. Destinul politic al Sumerului a trecut în mâinile akkadenilor, dar, aceştia au acceptat şi au preluat de la sumerieni şi au dezvoltat în continuare ştiinţele, scrierea, artele. În jurul anului 2000 i. Hr. Apare statul babilonian, care sub domnia regelui Hammurabi cel Mare (circa 1728 – 1686 î.Hr.) se transformă într-un imperiu prin asimilarea teritoriilor fostelor regate Akkad şi Sumer a căror putere a fost puternic diminuată datorită constantelor atacuri ale popoarelor migratoare. Imperiul Babilonian a adoptat limba akkadiană semitică pentru uz oficial și a păstrat limba sumeriană pentru uz religios, care în acel moment nu mai era o limbă vorbită. Tradițiile akkadiană și sumeriană au jucat un rol major în cultura babiloniană de mai târziu, iar regiunea va rămâne un important centru cultural, chiar și în afara statului, în întreaga epoca bronzului și epoca fierului timpurie. 11. Misterioasa moştenire a sumerienilor De-a lungul anilor s-au descoperit o sumedenie de istorisire şi manuscrise sumeriene care au şocat lumea prin dezvăluirile lor.În unele manuscrise antice sumeriene sunt informaţii disponibile cu privire la originea vieţii intelectuale pe Pământ. Conform acestor date, genul Homo sapiens modern a fost creat în mod artificial, prin utilizarea cunoştinţelor în domeniul ingineriei genetice. Totul fiind posibil doar cu ajutorul aşa zişilor zei care în fapt puteau fi extrateresti denumiţi Annunaki care însemna” cei care din rai au venit pe pământ”. Sumerieni au lăsat artefacte şi scrieri în piatră care descriu faptul că Annunaki au venit pe pământ de pe o altă planetă din sistemul nostru solar. Teoriile general acceptate astăzi, despre cunoştinţele de astronomie ale sumerienilor, spun că aceştia remarcaseră, încă de la începuturi, prezenta pe bolta cerească a celor cinci planete vizibile cu ochiul liber: Venus, Saturn, Jupiter, Mercur şi Marte, cele care, alături de Soare şi Luna, vor da, în majoritatea culturilor lumii, sistemul săptămânal de şapte zile. Şi cu toate acestea, descoperirea unei plăcuţe de lut sumeriene, celebra VA-243, aflată în prezent la Muzeul de Istorie din Berlin soca lumea oamenilor de ştiinţă. Nu numai ca sistemul solar, gravat în 11

detaliu, arată toate planetele cunoscute astăzi, ba mai mult, alături de cele 11 corpuri cereşti recunoscute astăzi: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun şi Pluto, apare reprezentată, la o distanţă considerabilă, o altă planetă, numită în mediile academice, şi nu numai, Planeta X sau Nibiru. Mitul existenţei giganţilor în trecutul oamenirii exista în aproape toate culturile lumii aşa cum, de altfel, exista şi mitul potopului. Fiinţe de staturi colosale sunt menţionate atât în credinţa sumeriană, prima cunoscută de acest gen, precum şi în pasajele biblice şi, mai târziu, în miturile occidentale, cu precădere cele nordice. Dar nicăieri nu exista gravuri mai tulburătoare decât cele de pe plăcuţele de lut din anticul Sumer, în care existenţa uriaşilor să fie atât de evidentă. În concluzie, un popor a cărui istorie nu o cunoaştem foarte bine, sumerienii este considerat leagănul civilizaţiei actuale. Agricultura, comerţul, artele, religia sumeriană, au fost preluate şi dezvoltate în mare parte de babilonieni, care ni le-au transmis şi nouă. Datorită aceste civilizaţii, Mesopotamia a fost centrul inteligenţei, lumina spre care se îndreptau toate popoarele care abia ieşeau din Epoca de Piatră.

12

Bibliografie Ovidiu Drimba, Istoria Culturii și Civilizației I, Introducere: Sumerul și Egiptul, Ed. Vestala, 1998 Constantin Daniel – Civilizaţia Sumeriană, Ed. Sport-Turism, 1983 www.orice.info www.roportal.ro www.istoriiregasite.wordpress.com www.agentia.org www.ecology.md www.reteteleluiradu.ro www.messianicrestorer.wordpress.com www.revistamagazin.ro www.wikipedia.com www.descopera.ro www.scrigroup.com www.stiintasitehnica.ro

13