Caracterizarea Lui Harap-alb 632z4x

Caracterizarea lui Harap-Alb Ca în orice operă epică instanţele comunicării sunt reprezentate de : narator, acţiune şi personaje. Personajul principal din basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” este Harap-Alb întrucât acest personaj este prezent în toate secvenţele narative şi se află în relaţie cu toate personajele. Deoarece basmul aparţine realismului autorul aduce personaje tipice puse în împrejurări tipice. Astfel, Harap-Alb întruchipează mai multe tipuri de personaje specifice basmului. Dacă avem în vedere tema el reprezintă binele şi se află în antiteză cu Spânul şi Împăratul-Roş care reprezintă personaje malefice. Ca personaj de basm, Harap-Alb este un personaj cu trăsături excepţionale pus în împrejurări excepţionale. Astfel în construcţia personajului există elemente a două curente: realismul şi romantism. Dacă avem în vedere că basmul poate fi interpretat ca un bildungsroman, Harap-Alb reprezintă tipul neofitului (naivului) întrucât el care în capcana Spânului, iar probele pe care le trece duc la maturizarea eroului. Aşadar Harap-Alb trece printr-un proces de iniţiere şi pe măsură ce trece probele se maturizează, ajunge un iniţiat, capabil să conducă o împărăţie. Oximoronul din numele personajului subliniază schimbarea statutului social după coborârea în fântână din Fiu al Craiului în sluga Spânului. Personajul este caracterizat prin mijloace de caracterizare directă de către narator, de către alte personaje (Spânul îl caracterizează „boboc în felul său”) subliniind astfel trăsătura dominantă, naivitatea, dar şi prin mijloace de caracterizare indirectă, prin fapte, atitudini, monoterior, nume şi limbaj. Deoarece naratorul nu insistă asupra portretului fizic, în basm nu există nici o referinţă la înfăţişarea fizică a eroului. Deoarece categoria estetică pe care se bazează basmul este fantasticul, ca orice erou de basm, Harap-Alb are şi trăsături supranaturale, care apar doar în finalul basmului când reînvie după ce Spânul îi taie capul. De altfel, la Creangă, fantasticul este antropomorfizat şi localizat geografic. De aceea el se comportă ca ţăranii humuleşteni. Spre deosebire de basmul popular, Harap-Alb nu se luptă cu zmei, cu balauri, ci cu Spânul şi cu Împăratul-Roş. Cu toate acestea el se deosebeşte de FătFrumos tradiţional, el este un fel de antierou. El este prezentat nu numai cu trăsături pozitive ci şi cu unele trăsături negative. El face unele greşeli, nu-şi ascultă tatăl şi cade în capcana Spânului.

Asemenea lui Făt-Frumos, el este curajos, astfel în proba la care îl supune tatăl său, dă dovadă de curaj, este ascultător şi depăşeşte această probă pentru că a ascult sfatul Sf. Duminici şi a calului. Credincios cuvântului dat, el se supune probelor Spânului, treptat el învaţă ce este suferinţa, începe să cunoască lumea şi se pregăteşte pentru viitorul statut de împărat. Caracterul educativ al probelor este evidenţiat chiar de Sf. Duminică care ca şi Spânul este un personaj formator „Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare îi cauta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi pentru că ştii acum ce e necazul”. În esenţă Harap-Alb este tipul omului credul dar în ciuda tuturor necazurilor el este optimist şi jovial. În antiteză cu Spânul, Harap-Alb este sociabil şi prietenos. În relaţie cu cei cinci năzdrăvani observăm înclinaţia lui spre umor şi am putea spune că are chiar vocaţia prieteniei. La vederea lor, se evidenţiază spiritul mucalit (glumeţ) ca o componentă a ?. Faţă de făpturile gingaşe ale naturii el este milos, de aceea nu calcă pe Crăiasa Albinelor şi pe Crăiasa Furnicilor, fiind astfel răsplătit de aceste personaje adjuvant, care îl ajută să treacă probele impuse de Spân. Eroul atinge sublimul în finalul basmului întâlneşte pe fata împăratului-Roş şi se împlineşte în plan erotic obţinând nu numai libertatea ci şi fericirea. În construcţia acestui personaj se remarcă rafinamentul stilistic a lui Creangă prin faptul că arta narativă reiese chiar din construcţia personajului. Creangă recurge la o serie de expreii populare ? face caracterizarea directă de către narator. El este „slab de înger” şi „mai fricos decât o femeie” cand se duce în Pădurea Cerbului. Creangă nu povesteşte rece, indiferent, ci se implică astfel încât limba capătă puternice accente afective. Trărătura dominantă a stilului său rămâne oralitatea, care se realizează prin expresii onomatopeice, prin interjecţii, prin propoziţii interogative şi exclamative.